Unii dintre cei care au participat la protestele din Piata Universitatii sustin ca au fost inspirati de evenimentele din Franta anului 1968. REALITATEA.NET a studiat povestea acelei miscari si va prezinta desfasurarea si sloganurile ei.
Totul a pornit la 22 martie 1968, cand 150 de studenti, sustinuti de poeti si muzicieni celebri in Parisul vremii, ocupau cladirea administrativa a Université de Paris Nanterre. Atunci, tinerii au organizat o intalnire in care s-a dezbatut mult pe tema dicriminarilor de clasa in societatea franceza si birocratia care limita finantarea unitatii de invatamant.Administratia universitatii a chemat politia, care in scurt timp a incercuit universitatea. Dupa ce au facut publice dorintele lor, studentii au parasit cladirea de buna voie, fara violente. Totusi, unii dintre liderii „Miscarii 22 martie” au fost chemati ulterior pentru explicatii de comisia de disciplina a universitatii.Protestele au continuat, iar la 2 mai 1968 Université de Paris Nanterre a fost inchisa. Studentii de la Sorbona au aflat ca si lor li se pregateste aceeasi soarta. La 6 mai, a fost organizat un mars indreptat impotriva politiei, care invadase pur si simplu Universitatea Sorbona. Circa 20.000 de oameni – studenti, profesori si alti sustinatori ai protestului – au marsaluit catre Sorbona. Cand s-au apropiat de universitate, politia i-a avertizat pe manifestanti ca nu au voie sa mai inainteze. Politia a intervenit cu bastoane, iar multimea a inceput sa se disperseze. Insa, unii dintre protestatari au inceput sa isi creeze baricade, in timp ce altii aruncau cu dale de pavaj, fortand politia sa se retraga pentru o vreme.Azi doua milioane de protestatari, maine – 10 milioaneDupa ce politistii s-au organizat din nou, au intervenit rapid cu gaze lacrimogene. Sute de studenti au fost arestati.Uniunile scolare au protestat fata de aceste arestari si, la 7 mai, s-au alaturat studentilor, profesorilor si tinerilor muncitori care protestau in fata Arcului de Triumf. Ei cereau ca studentii sa fie eliberati si scosi de sib acuzare, ca politia sa paraseasca universitatea Sorbona, pentru ca aceasta sa fie ulterior deschisa, alaturi de Nanterre.Studentii au plecat dupa aparitia unui zvon, potrivit caruia guvernul a decis redeschiderea celor doua universitati. In schimb, cand au ajuns in campusuri, au constatat ca politia inca ocupa campusurile. Revoltati la culme, s-au gandit la un imens protest.La 10 mai, o impresionanta manifestatie a avut loc pe Malul Stang, zona sudica si boema a Parisului, care a gazduit de-a lungul anilor personalitati ca Picasso, Rimbaud, Verlaine, Matisse, Sartre s.a. Din nou, politia a reactionat violent, sute de oameni fiind raniti in luptele care au durat pana noaptea tarziu. Evenimentele au fost prezentate la radio si TV, existand chiar acuzatii ca politia a infiltrat in multime agenti, iar acestia au aruncat cocktailuri Molotov si au incendiat masini, tocmai pentru a justifica interventia in forta a politiei.Vazand violentele, elita culturala a Frantei a inceput sa cheme la protest. Chiar si artisti de peste Ocean, din State, un denuntat atitudinea politiei franceze. Nemultumirea crestea rapid in randurile muncitorilor. Sesizand oportunitate, Partidul Comunist a sustinut miscarile indreptate impotriva administratiei de Gaulle. De asemenea, doua puternice uniuni sindicale au anuntat proteste pentru 13 mai.La 13 mai 1968, mai mult de un milion de persoane au manifestat in Paris, facandu-l pe premierul Georges Pompidou sa anunte personal eliberarea studentilor retinuti si redeschiderea Universitatii Sorbona. Dar hotararea nu a stins protestul.La redeschiderea universitatii, studentii au ocupat-o si au declarat-o „universitatea poporului”. Invitati la televiziune, studentii s-au comportat ca „oameni iresponsabili cu idei utopice, care doreau sa distruga din radacini societatea de consum”, dupa cum se scrie in lucrarea „Cum a evitat Franta razboiul civil”, a lui Mattei Dogan, sociolog si politolog francez de origine romana, decedat in 2010. Totusi, desi opinia publica s-a schimbat destul de mult, in defavoarea studentilor, dupa emisiunile de la TV, in zilele urmatoare protestul a fost continuat de muncitori. Acestia au ocupat fabricile, primul protest de proportii avand loc la Nantes, urmat de un protest al muncitorilor din uzina Renault din Rouen. La 17 mai, 200.000 de muncitori erau oficial in greva.La 18 mai, numarul ajungea spectaculos la 2 milioane. Ziua urmatoarea, Franta era paralizata: circa doua treimi dintre muncitori, adica 10 milioane de oameni, protestau.Fuga lui de Gaulle: „Nimeni nu ataca o cladire goala”
Muncitorii au protestat chiar si cand liderii uniunilor sindicale au trecut de partea puterii, indemnandu-i pe oameni sa e intoarca la lucru. Protestul a fost si o „euforie anti-unionista”, cum o numea presa franceza a vremii, o miscare impotriva organizarii ierarhice a uniunilor. Liderii au negociat o crestere a salariului minim cu 35% si o marire de 7% pentru angajatii cu salarii mai mari.Muncitorii si-au mentinut ocupatia, chiar si dupa ce Pompidou a fost de acord cu o crestere de 10% a salariilor.La 29 mai, Charles de Gaulle lua decizia sa paraseasca Palatul Elysee. „Nu vreau sa le dau sansa sa atace Elysee. Ar fi regretabil sa avem varsari de sange pentru apararea mea. Am decis sa plec: nimeni nu ataca un loc gol”. De Gaulle a refuzat propunerea lui Pompidou, de a dizolva Adunarea Nationala, crezand ca va pierde cu siguranta alegerile ce vor urma. Atunci, de Gaulle i-a spus lui Pompidou: …
PROTESTELE care au schimbat FRANTA. 11 milioane de oameni l-au facut pe de Gaulle sa fuga
