Bursele din Asia au evoluat vineri indecis si au incheiat anul in scadere puternica, pierzand aproape 20% din valoare din cauza crizei datoriilor de stat din zona euro si turbulentelor de pe pietele financiare, care au impins investitorii catre active considerate mai sigure, precum dolarul si aurul.
Indicele MSCI Asia-Pacific a inchis vineri in stragnare, dar a pierdut 18% in acest an, iar principalul indice al bursei din Australia a finalizat 2011 cu o corectie de 14,5% inregistrand doi ani consecutivi de declin pentru prima data in ultimii 30 de ani, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo, de departe cea mai mare piata din regiune, a inchis vineri in urcare cu 0,7%, insa a pierdut 17% in 2011, al doilea an consecutiv de scadere.
Traderii anticipeaza cresteri in sedinta de vineri pe bursele europene, care incheie de asemenea un an prost, cu o scadere de circa 12%.
Totodata, tranzactiile futures cu actiuni americane indica scaderi vineri pe Wall Street, dupa ce indicele S&P 500 a revenit joi pe plus la nivelul acestui an, cu o crestere timida de 0,4%, cea mai restransa variatie anuala din 1970.
Investitiile de tip safe haven, cu un grad ridicat de siguranta, si banii cash raman optiunile favorizate de investitori la intrarea in 2012, atentia pietelor fiind in continuare indreptata catre criza datoriilor de stat din Europa, dar si spre situatia economica din China, motorul de crestere al economiei mondiale.
Economia japoneza va fi sprijinita anul viitor de investitiile guvernamentale uriase planificate pentru reconstructie dupa cutremurul devastator din martie 2011, urmat de un val tsunami care a afectat nord-estul arhipelagului.
Reflectand cresterea aversiunii la risc pe pietele globale, titlurile de Trezorerie SUA cu maturitatea la 10 ani au oferit un randament de aproximativ 17% in acest an, obligatiunile germane de referinta au afisat un profit de 13%, iar pretul aurului a crescut cu 10%.
La polul opus, pretul cuprului a pierdut aproape 23% din cauza temerilor privind scaderea cererii la nivel mondial in contextul incetinirii activitatii economice, iar …





