Cursul a crescut usor peste 4,2900 lei/euro la deschidere, dar a revenit pe scadere

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cursul de schimb a crescut foarte usor peste 4,2900 lei/euro la deschiderea sedintei interbancare de joi, insa cotatiile au revenit relativ repede sub acest nivel, intr-o piata apatica si cu volume reduse de valuta tranzactionata, potrivit Mediafax.

Primele operatiuni au fost realizate la 4,2900 – 4,2925 lei/euro, niveluri cu 0,4 – 0,45 bani peste ultimele cotatii de miercuri, de 4,2860 – 4,2880 lei/euro.
Ulterior, unele ordine foarte reduse de vanzare de euro au readus cursul in imediata apropiere a nivelurilor de la inchiderea sesiunii anterioare.Astfel, in jurul orei 10:00, bancile cotau euro la 4,2870 – 4,2900 lei, respectiv cu 0,1 – 0,2 bani peste finalul sedintei de miercuri.
„Volumele de tranzactionare sunt in continuare foarte mici, astfel ca orice ordin duce cursul in sus sau in jos. Inca sunt unele banci care mai vand euro din provizioanele constituite, pentru ca dupa trecerea la IFRS (standardele internationale de raportare financiara -n.r.), de la 1 ianuarie, provizioanele ar trebui sa fie putin mai reduse decat cele constituite conform standardelor locale. Cel mai probabil vor mai vinde euro si in prima parte a lunii ianuarie, iar asta ar trebui, teoretic, sa tina leul pe o usoara apreciere”, a afirmat un dealer.
Dupa prima ora a sedintei interbancare de la Bucuresti, monedele statelor din …

spot_img