Operatorii telecom vor introduce in contracte, din ianuarie, indicatori de calitate pentru …

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Operatorii telecom trebuie sa includa in contractele incheiate cu utilizatorii finali, pana la 20 ianuarie 2012, un set de indicatori de calitate pentru serviciul de acces la Internet, a declarat, marti, presedintele autoritatii de reglementare din domeniu ANCOM, Catalin Marinescu, citeaza Mediafax.
„De asemenea, pana la 1 ianuarie 2012, furnizorii au obligatia de a publica pe propria pagina web o procedura privind masurarea parametrilor de calitate. In ultimul trimestru al anului 2012, ANCOM va implementa proiectul „Aplicatie online de masurare a parametrilor tehnici de calitate a serviciilor de acces la internet”. Pentru a verifica respectarea acestor obligatii, ANCOM va desfasura o ampla campanie de monitorizare in trimestrele II si III ale anului viitor”, a spus Marinescu, prezent la un eveniment organizat de Asociatia de Comunicatii prin Cablu.
El a adaugat ca, in a doua jumatate a anului 2012, ANCOM isi propune sa defineasca o serie de parametri de calitate privind retransmisia serviciilor de programe TV, aplicabili in relatia cu utilizatorii finali, si sa monitorizeze indeplinirea de catre furnizori a obligatiei de a-si informa corect utilizatorii cu privire la serviciile de comunicatii pe care le furnizeaza.
Marinescu a spus ca un punct important al planului de actiuni al ANCOM pentru 2012 este proiectul de lege privind infrastructura retelelor de comunicatii, aflat in prezent la Comisia Juridica din Camera Deputatilor pentru avizare.
„Proiectul de lege stabileste in sarcina ANCOM o serie de atributii precum inventarierea retelelor si infrastructurii asociate, crearea si punerea la dispozitia publicului pe pagina de Internet a unei baze de date care sa mapeze elementele de infrastructura de pe teritoriul Romaniei si sa includa conditiile de acces pe proprietatea publica. In plus, institutia trebuie sa elaboreze un contract-standard de acces pe proprietatea privata, sa controleze si sa monitorizeze obligatiile ce revin institutiilor publice prin prisma noilor prevederi legale”, a mai spus seful ANCOM.
El a adaugat ca un proiect pilot privind inventarierea retelelor si infrastructurii asociate va fi lansat in judetul Brasov.
Referitor la evolutia pietei serviciilor de retransmisie a programelor TV, Marinescu a spus ca, in primele sase luni, datele preliminare arata o stagnare atat in privinta numarului total de abonati, cat si ca penetrare.
„Defalcat, s-a inregistrat o scadere a serviciilor de retransmisie prin satelit (DTH) si o crestere a numarului de abonati prin cablu. Mai multe informatii vor fi cuprinse in raportul final de date …

spot_img