Gigantul american General Motors este interesat de o eventuala investitie in Romania, daca va fi nevoie de majorarea productiei, dupa cum a declarat Nick Reilly, presedintele GM Europa si presedintele consiliului de supraveghere al Opel, citat de site-ul de specialitate 0-100.ro
„Daca noi cautam mai multa capacitate in Europa Centrala sau de Est, Romania ar fi cu siguranta pe lista. Este o oportunitate foarte buna acolo. Cred ca forta de munca este capabila si educata. Sunt unii furnizori deja acolo si este o piata buna. Geografic vorbind, nu e dificil sa exporti de acolo in alte parti din Europa. Sunt multe avantaje”, a declarat Reilly, conform sursei citate.





