Tribunalul din Veszprem a pronuntat sentinta pentru ucigasii lui Marian Cozma. Raffael Sandor si Gyozo Nemeth au primit pedeapsa maxima, inchisoarea pe viata, iar al treilea acuzat, Ivan Sztojka, a primit o sentinta de 20 de ani.
Agenda.ro scrie ca la infatisarea de miercuri avocatul lui Raffael Sandor a spus ca acuzatul nu a vrut sa ucida, ci a fost nevoit sa se apere impotriva mai multor atacatori.
„Poate fi invinuit Sandor Raffael ca a scos cutitul dupa ce in discoteca i s-a spart capul cu o sticla de bere, iar pe strada a fost atacat de 8-10 oameni?”, a intrebat avocatul. Procurorul a spus insa ca acuzatii stiau bine ce fac si au dat cu piciorul de mai multe ori in capul lui Marian Cozma, in timp ce acesta zacea nemiscat pe caldaram.




