Google a pus capat serviciului de publicitate Google Tags, care era adresat firmelor mici. Pentru o taxa de 25 dolari pe luna, comerciantii locali puteau cumpara un tag galben si cateva cuvinte despre oferta, fotografii, meniuri sau linkuri catre site-ul lor. Google Tags a fost interconectat cu Google Places acum aproximativ un an, dupa ce fusese testat cateva luni.
Google le-a trimis un e-mail comerciantilor care foloseau Google tags si i-a anuntat ca in data de 29 aprilie serviciul nu va mai functiona.
Google Tags nu este singurul serviciu sacrificat de Google. Google Video, odinioara rival de temut al YouTube, si-a primit si el sentinta.
Serviciul nu va mai fi disponibil tot din data de 29 aprilie. Utilizatorii sunt incurajati sa-si descarce fisierele si sa le reincarce pe YouTube.




