Procurorii de la crima organizata au perchezitionat luni dimineata locuintele a peste 50 de persoane, suspectate ca fac trafic de droguri. Descinderile au avut loc in judetele Hunedoara, Mehedinti, Olt si Maramures. Potrivit procurorilor, unul dintre principalii pioni ai grupari este politist comunitar. Şi fiica primarului din Hateg este suspectata ca ar consuma stupefiante, acuzatii respinse insa de edil.
Potrivit procurorilor DIICOT, gruparea isi procura drogurile din Drobeta Turnu Severin si dintr-o localitate din judetul Olt. Substantele erau apoi depozitate intr-un cazino din Petrosani si intr-o garsoniera inchiriata. De aici, dealerii le distribuiau consumatorilor sub forma lichida, in flacoane pe care le vindeau cu preturi intre 10 si 200 de lei.





