Discutiile, care au durat 7 ore, au fost oprite la articolul 3 al Ordonantei, referitor la situatia contribuabililor care nu sunt sub sistemul split TVA, dar care au relatii contractuale cu firmele care sunt in acest sistem.
„Doar cei care sunt in insolventa sau care au restante vor fi obligati sa-si deschida un cont special TVA in care sa transfere ceilalti suma aferenta TVA in acest cont. Intrebarea este: tertii pot fi unii care au acelasi regim de split TVA sau unii care nu au regim de split TVA? Asa cum e forma de la Senat, ii include pe toti. Si cei care sunt in regim TVA, si cei care nu sunt in regim de split TVA, dar sunt pusi in situatia sa faca plati de facturi emise de cei in regim de split TVA, trebuie sa le plateasca splitat. Deci, fiecare factura va genera doua ordine de plata: unul in contul de TVA, unul in contul principal al emitentului de factura. Propunerea venita din partea Camerei consultantilor fiscali si a Coalitiei pentru dezvoltare si a tuturor reprezentantilor mediului de afaceri este aceea ca sa eliminam obligativitatea celor care nu sunt in sistemul split TVA sa faca platile splitate. Pe cale de consecinta, ei ar trebui sa faca platile in contul principal furnizorului, iar alimentarea contului de TVA sa o faca furnizorul de buna voie, din banii pe care ii incaseaza”, a explicat presedintele comisiei, Viorel Stefan, dupa sedinta.
El a mentionat ca acest lucru „pare simplu la prima vedere, dar la o analiza mai atenta se observa ca, de fapt, acesti furnizori, daca au ajuns sa fie inregimentati in acest sistem de split TVA, inseamna ca au probleme financiare”.
„Daca au probleme financiare, atunci nu mai reprezinta o garantie faptul ca banii intrati in contul curent, in contul principal al acestui contribuabil, mai sunt acolo si mai pot fi transferati in contul special de TVA. Altfel spus, scopul pe care l-a tintit aceasta ordonanta (…) ar putea sa fie compromis in mare parte”, a adaugat Viorel Stefan.
Acesta a spus ca dezbaterile vor continua lunea viitoare, pana atunci urmand ca Ministerul de Finante, expertii comisiei si reprezentantii mediului de afaceri sa analizeze solutiile pentru acest caz.
„Ne-am luat un termen pana luni, cand intentionam sa facem o sedinta speciala pentru finalizarea acestui raport, sa ne gandim care va fi solutia. (…) Daca noi nu vom fi in stare sa venim cu o formula de adoptare a Ordonantei prin lege, atunci ramane in vigoare ordonanta in forma in care a fost emisa si de la 1 ianuarie produce efecte ca atare. Nu e cea mai dorita solutie sa intervenim cu o ordonanta de urgenta de modificare a unei alte ordonante de urgenta. Eu cred ca noi putem sa gasim solutii si prin legea de aprobare sa facem functionale aceste chestiuni”, a mai spus Viorel Stefan.
Intrebat daca este nevoie de o discutie cu premierul si cu ministrul de Finante, Viorel Stefan a aratat ca trebuie un punct de vedere asumat de Guvern asupra acestor amendamente. „E nevoie de un punct de vedere asumat pe marginea acestor amendamente care au aparut la comisie in cursul zilei de astazi”, a subliniat presedintele comisiei.
Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor a decis, marti, mentinerea modificarilor aduse de Senat …





