Expresia „Seminte bune, baieti! Floare si bostan avem” nu ii va mai interesa pe microbistii care se indreapta spre stadionul din Ghencea, suporteri sau oficiali. Steaua a anuntat ca, incepand de la meciul cu Gloria Bistrita de duminica, consumul de seminte, fie ele de floarea soarelui sau de dovleac, este interzis.
„Facem un apel catre toti spectatorii sa nu cumpere aceste alimente inainte de a veni la stadion, deoarece nu li se va permite accesul cu acestea in incinta arenei”, a anuntat clubul ros-albastru pe site-ul oficial.
Steaua a anuntat totodata si ce alte obiecte sunt interzise pe stadion sau in ce cazuri nu li se va permite suporterilor accesul in arena. Astfel, fanii Stelei nu pot intra pe stadion cu bauturi alcoolice, dar nici sub influenta alcoolului. Materiale pirotehnice de orice natura, recipientii cu apa sau bauturi racoritoare de orice fel (sticle, PET, cutii din carton), armele alebe, monedele, brichetele, umbrelele, manunchiuri de chei, brelocuri multe, steagurile cu bete din plastic cu diametru mai mare de 16mm si camerele de filmat handycam nu sunt nici ele permise pe stadion. La acestea se mai adauga materialele de propaganda care incita la denigrarea tarii, xenofobie, ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa, la discriminari de orice fel si la violenta publica.
Clubul asigura insa ca, „daca vor exista spectatori care, din necunoastere a regulilor stabilite, vor veni la stadion cu obiecte interzise, acestea vor fi depuse intr-un spatiu special amenajat si recuperate la sfarsitul partidei, pe baza unor bonuri eliberate de club”.





