Sase atentate cu bomba, comise aproape simultan in Bagdad: 75 de morti si peste 300 de raniti

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cel putin 75 de oameni au murit si peste 300 au fost raniti in urma unei serii de atentate din capitala irakiana, Bagdad.

Potrivit autoritatilor, doua dintre explozii s-au produs in apropierea unor ministere.

Atentatele au loc cu doar trei zile inaintea debutului Ramadanului, luna postului musulman.

O serie de cel putin sase atentate cu bomba s-au produs aproape concomitent in centrul Bagdadului. O explozie a avut loc chiar in apropierea Ministerului de Externe situat in „Zona verde”, un perimetru puternic securizat unde se afla sedii guvernamentale si ambasadele Statelor Unite si ale Marii Britanii.

Fatada Ministerului de Externe si gardul din jurul cladirii au fost distruse.

Una dintre explozii s-a simtit si in interiorul Parlamentului irakian.

Un alt proiectil a explodat langa biroul Organizatiei Natiunilor Unite din zona, in timp ce un atac cu mortiere a vizat Ministerul de Finante irakian.

Violentele s-au intensificat in Irak de la inceputul lunii trecute, odata cu retragerea trupelor americane din zonele urbane.

Exploziile au avut loc cu doar trei zile inaintea debutului Ramadanului, luna postului musulman, ce se desfasoara intre 22 august si 19 septembrie.

spot_img