Cea de-a doua centura a Capitalei va costa cel putin doua miliarde de euro

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dupa concesionarea tronsonului Comarnic-Brasov, Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) va scoate la licitatie autostrada de centura a Capitalei. Lucrarile si exproprierile pentru autostrada de centura a Bucurestiului, in lungime totala de 100,9 km, vor costa circa 2 miliarde de euro, de trei ori mai mult decat estimarile initiale din studiile de fezabilitate realizate in 2002-2004. Un calcul simplu arata ca pretul lucrarilor, cu tot cu exproprieri, pe un kilometru de autostrada, va fi de circa 20 milioane de euro, de p?na la zece ori mai mare dec?t in mod normal. Oficialii CNADNR spun ca lucrarile la cel de-al doilea inel al Capitalei ar putea incepe abia in 2011.

Lucrarile si exproprierile pentru centura de nord a Capitalei la nivel de autostrada, in lungime de 52,9 km, vor costa aproximativ 968 milioane de euro. Oficiali din cadrul Companiei de Autostrazi ne-au declarat ca pretul excesiv de 20 milioane de euro/km de autostrada include costul lucrarilor, exproprierilor si pe cel al proiectului. „Centura Capitalei la nivel de autostrada se va realiza prin concesiune. Pentru centura la nivel de autostrada vor fi expropriate aproximativ 1.000 hectare de terenuri de la peste 2.500 de proprietari. Chiar daca este criza, preturile terenurilor, in special cele din zona de nord a Capitalei, sunt foarte mari. Statul plateste dosarul si intocmirea actelor pentru expropriere. In prima faza trebuie efectuata identificarea proprietarilor, urmeaza dosarul cadastral si apoi dezmembrarea terenului expropriat. Trebuie sa facem dosar cadastral si pentru o jumatate de metru de teren expropriat. Chiar daca oferim un anumit pret pentru terenurile expropriate, proprietarii ne dau in judecata si obtin si de zece ori pretul oferit de Compania de Autostrazi. Lucrarile si exproprierile pentru centura de sud a Bucurestiului la nivel de autostrada, in lungime de aproximativ 48 km, vor costa 902 milioane de euro”, ne-au explicat oficiali din CNADNR. Potrivit acestora, Guvernul nu are bani pentru inelul doi al Capitalei. „Compania de Autostrazi nu se poate imprumuta de la banci pentru autostrada de centura a Bucurestiului. Putem discuta despre concesiune, in acest an, in functie de disponibilitatile Ministerului de Finante. Accesul autovehiculelor pe acest tronson de autostrada va fi permis numai prin plata unei taxe. Taxa de autostrada nu poate sa acopere cheltuielile cu lucrarile si intretinerea celor 100 km. Trebuie acoperite costurile de constructie, de finantare si de intretinere a celor 100 km de autostrada. Inelul doi al Capitalei se va construi cu bani imprumutati de catre concesionar”, ne-au explicat oficiali din CNADNR.

Lucrarile la inelul doi ar putea incepe abia in 2011
Potrivit studiului de fezabilitate, autostrada de centura a Capitalei va fi proiectata pentru o viteza de circulatie de 120-140 km/ora. Lucrarile nu vor incepe, insa, nici macar anul viitor. „Procesul de negociere pentru concesiunea autostrazii de centura a Capitalei dureaza cel putin 18 luni. Abia in 2011 ar putea incepe lucrarile la a doua centura a Capitalei. In prezent, cel mai important este sa finalizam in doi ani autostrada Cernavoda-Constanta, centura la nivel de autostrada a municipiului Constanta si coridorul IV Paneuropean de transport rutier”, ne-au spus sursele citate.

CNADNR nu mai vrea sa plateasca consultanta pentru centura
Compania de Autostrazi a semnat, anul trecut, contractul de consultanta pentru asistenta tehnica, financiara si juridica privind autostrada de centura a Bucurestiului, in valoare de aproximativ 4 milioane de euro, fara TVA, cu un consortiu format din firmele Credinvest International Corporate Finance&Louis Berger SAS & Tuca, Zbarcea si Asociatii. „Pentru cateva hartii platim milioane de euro. Vom cere firmelor care se ocupa de consultanta centurii Capitalei sa reduca valoarea contractului. Oricum nu mai avem bani si pentru consultanta”, au adaugat oficiali din CNADNR.

spot_img