Liber la iarba. Oprescu lasa bucurestenii sa se plimbe pe spatiul verde din parcuri

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Primaria Capitalei va permite bucurestenilor sa stea pe iarba si sa mearga cu bicicleta si rolele prin parcuri. Municipalitatea intentioneaza sa modifice hotararea care stabilea interdictii in acest sens. Insa, pentru cei care rup florile, distrug copacii, sau isi parcheaza masinile pe iarba, amenzile vor depasi salariul mediu pe economie.

Primarul Sorin Oprescu a anuntat ca bucurestenii se vor putea plimba cu bicicletele si rolele in parcuri si vor putea calca pe iarba. Edilul sef a declarat ca marcarea pistelor va incepe in Parcul Tineretului, iar amenzile pentru cei care distrug spatiile amenajate vor fi de 30 de ori mai mari decat in prezent.

„Am schimbat in primul rand ideea de a calca pe iarba. Asta nu inseamna ca ai voie sa calci pe flori, pe ronduri. Acolo unde avem posibilitatea, sa lasam oamenii sa stea pe iarba. In toate tarile de larga respiratie democratica pentru asta sunt spatiile verzi, sa le putem folosi impreuna”, a declarat Sorin Oprescu intr-o conferinta de presa sustinuta, duminica, in Gradina Zoologica.

Primarul a mai spus ca autoritatile vor menaja si locuri de parcare si ca aleile bucurestene vor fi „curatate” de masinile vechi, pe care „nu le-a luat nimeni de 140 de ani”. Principalele zone vizate sunt Amurgului si Calea Rahovei.

Politistii comunitari care vor pazi parcurile vor avea dreptul de a da sanctiuni.

Primarul Capitalei a mai mentionat ca vor fi amenajate strandurile bucurestene, iar de-a lungul Dambovitei vor fi create spatii de recreere, unde bucurestenii sa poata sa faca plaja.

„Avem in continuare un drum foarte clar cu vanzarile care s-au facut in parcuri, cu hectare intregi, in asa fel incat sa le readucem, sa le redam spatiului verde”, a mai declarat Oprescu.

spot_img