Un ziar local detinut de membri ai familiei Bosanceanu, „Cuget liber”, a reactionat dur dupa articolul in care „Romania libera” prezenta situatia financiara a Santierul Naval Constanta (SNC), santier cumparat de la statul roman de o firma cu sediul in insulele Marshall. O reactie de tip comunist, o infierare proletara, care le-a adus unora aminte ca ziarul respectiv este continuarea unui oficios ce aparea in vremea lui Nicolae Ceausescu. Acum, publicatia are ca asociati persoane juridice o firma din Cipru, Agi Argonaut Global Investment Ltd, si este administrat de trei persoane, potrivit datelor furnizate de Vrajitorul.eu: Dumitrita Bosanceanu, sotia lui Gheorghe Bosanceanu, Robert Eugen Bak si Alexandrina Negrila.
Pe prima pagina a acestui ziar, autorul articolului „Cum sa pierzi cand faci afaceri de un miliard de lei”, publicat de „Romania liberaa”, este numit „tonomat”. Mai mult, directorul SNC, Radu Rusen, se plange de faptul ca nu i s-a cerut un punct de vedere referitor la cifrele prezentate.
Dezinformare
Acuzatiile ca nu s-a cerut un punct de vedere sunt eronate. Autorul articolului din Romania libera a cerut in scris un punct de vedere conducerii santierului si a asteptat o saptamana pentru raspuns, presupunand ca cei de la SNC sunt ocupati si nu au timp sa ofere, de pe o zi pe alta, cifrele solicitate. Intrebarile au fost adresate in scris, chiar pe e-mail-ul oficial al companiei, care apare si pe site, pentru ca era vorba de cifre si pentru ca, asa cum spuneau latinii, „Verba vo-lant, scripta manent”. Rugam conducerea santierului sa confirme cifrele (pe care le verificasem din doua surse) si chiar sa ne ofere un punct de vedere referitor la perspectivele companiei. Dupa ce a fost acuzat de lipsa de deontologie, autorul textului din Romania libera a publicat pe pagina sa personala de socializare intrebarile adresate SNC si a cerut un drept la replica ziarului „Cuget liber”, drept la replica ce nu a fost acordat inca. Mai mult, autorulului articolului din „Romania liberaa” nu i s-a cerut niciun punct de vedere (apropo de deontologie). Radu Rusen spune ca e-mail-ul trimis de Romania libera a ajuns in „zona de junk”, desi a fost trimis, repetam, pe adresa de office. Ne-a mai spus ca traim intr-o societate moderna, cu multiple solutii de conecta-re. Semnatura din e-mail nu continea insa numar de telefon sau alte date de contact.
Intrebari fara raspuns
Pentru ca intre redactorul „Romania liberaa” si directorul SNC, Radu Rusen, s-a stabilit un dialog, am revenit cu rugamintea de a ne raspunde la cateva intrebari, din dorinta de a informa corect si complet cititorii nostri. Emailul a fost trimis direct pe adresa directorului. Intrebarile adresate sunt:
1. De ce SNC a fost cumpa-rat de o firma inregistrata in insulele Marshall, si nu de un SRL din Romania? De ce functioneaza cu un actionar din insulele Marshall? Sunt avantaje/dezavantaje pentru companie/statul roman?
2. Au existat datorii sterse de catre statul roman, in momentul privatizarii? Daca da, care este cuantumul lor?
3. Este adevarat ca celor care aveau de recuperat, in momentul privatizarii, bani de la SNC (inclusiv Consiliul Municipal Constanta), li s-a transformat datoriile in actiuni, la valoarea nominala de 25.000 de lei, dar le-au vandut cu 1.600 de lei catre SNC?
4. Citez dintr-un comunicat de presa al APAPS. „Pe o perioada de patru ani de la data finalizarii prezentului Contract, Cumparatorul se obliga sa mentina un numar de 2.510 salariati, angajati cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata si sa nu faca disponibilizari colective. Diminuarea pe aceasta perioada a numarului de personal pre-luat se va face numai pentru urmatoarele situatii: angajari pe perioada determinata, conventii civile, cumul de functii, pensionari, desfaceri disciplinare ale contractelor individuale de munca, demisii si alte cauze naturale”. Intrebare: cati angajati au fost dati afara in primii 4 ani si de ce? S-au respectat clauzele privatizarii?
5. La momentul privatizarii s-a vandut, din informatiile noastre, numai infrastructura, iar domeniul public a ramas …




