Intensitatea maxima a stresului cotidian este atinsa la locul de munca. Psihologii recomanda cateva trucuri pentru a face fata momentelor tensionate. Astfel, specialistul Jeannette Curtis spune ca pentru a evita refularea in astfel de situatii este indicat sa invatam sa ne autocontrolam. „Nu este vorba de a pastra toata energia negativa in interior, controlul presupune cunoastere, iar un astfel de control al emotiilor negative se obtine dupa multa meditatie”, explica psihologul.
De asemenea, controlul poate fi dobandit si prin cursuri de sporturi de autoaparare, care te ajuta intr-un mod constructiv sa te descarci. Sportul este important pentru combaterea stresului, deoarece ajuta la canalizarea energiei in mai multe domenii. Asumarea responsabilitatii este o alta metoda de depasire a momentelor stresante. „Daca nu putem sa ne asumam responsabilitatea, este cel mai bine sa vorbesti cu superiorii pentru a le explica care sunt motivele pentru care nu poti accepta o promovare”, adauga Jeannette Curtis. Competitia ajuta, pentru ca prin acest mijloc se depasesc momentele dificile chiar si la locul de munca. Comunicarea ajuta la detensionare prin simplul fapt ca se produce relaxarea, iar problema care deranjeaza este depasita mai usor. „Atunci cand comunici cu o persoana este important sa cadeti de comun acord, nu este important sa abuzezi de functia pe care o ai, pentru ca in acest fel problema este rezolvata doar pe jumatate, subalternul este cel care are de suferit”, spune psihologul Curtis.
Biroul trebuie sa fie personalizat, locul de munca trebuie sa faca parte din universul fiecaruia. Astfel, este recomandat ca persoanele care au o slujba stresanta sa puna intr-un coltisor al biroului o fotografie cu o persoana draga, o floare sau pixurile sa fie personalizate. „Abuzul in personalizarea biroului nu este indicat. Biroul trebuie sa iti aduca aminte ca te afli la munca, nicidecum acasa sau in vizita la o persoana draga”, explica specialistul.





