Planul din umbra. Oprescu se pregateste sa demisioneze de la primarie pentru a se pregati de prezidentiale

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Proiectul politic care vizeaza contracararea candidaturii lui Traian Basescu pentru un al doilea mandat la Presedintia Romaniei ar purta numele lui Sorin Oprescu. Cel putin asa acrediteaza surse apropiate PSD, precum si din anturajul actualului primar general al Capitalei. Potrivit acestor surse, in intervalul aprilie?mai, Sorin Oprescu ar urma sa-si anunte demisia din functia de primar al municipiului Bucuresti, urmata totodata de depunerea candidaturii la alegerile pentru Presedintia Romaniei, care vor avea loc in toamna. Motivatia demisiei ar urma sa fie anuntata ca o consecinta a nevoii lui Sorin Oprescu de a se pregati pentru campania electorala. Scenariul merge mai departe si vizeaza anumite jocuri de culise trasate de strategii PSD pentru a pune mana atat pe Presedintia Romaniei, cat si pe Primaria Generala a Municipiului Bucuresti. Astfel, odata cu posibila demisie a lui Sorin Oprescu, vor fi organizate alegeri anticipate la nivelul Capitalei, pentru alegerea unui nou primar general. PSD va opta pentru aceasta functie, desemnandu-l candidat pe Marian Vanghelie, care este si presedinte al organizatiei PSD Bucuresti, care vaneaza de mai mult timp functia de edil-sef al Capitalei. Acesta ar urma sa se bata in campania electorala cu un contracandidat de la PD-L, cele mai vehiculate nume fiind cele ale lui Liviu Negoita, primarul sectorului 3, sau cu proaspatul secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii, Razvan Murgeanu. Strategia ar urmari, pe de o parte, asigurarea PSD in ceea ce priveste acapararea postului de primar general, deciziile in ceea ce priveste municipalitatea urmand sa stea in mainile social-democratilor, avand in vedere ca majoritatea in Consiliul General al Municipiului Bucuresti va fi pierduta in urma viitoarei fuzionari dintre PD-L si PNG-CD, ceea ce ar insemna ca democratii au asigurata majoritatea in Consiliul General. Pe de alta parte, se are in vedere faptul ca, la nivel guvernamental, Partidul Social Democrat si Partidul Democrat Liberal au format o alianta. Chiar daca, la nivel declarativ, atat presedintele PSD, Mircea Geoana, cat si seful statului, Traian Basescu, au afirmat ca alianta guvernamentala nu impieteaza asupra deciziei desemnarii candidatului propriu din randurile fiecaruia dintre cele doua partide pentru alegerile prezidentiale, in fapt, conducerea PSD este constienta de faptul ca un razboi electoral fatis in toamna poate periclita continuitatea coalitiei de guvernare. Sorin Oprescu, al carui nume a mai fost vehiculat in mass-media ca posibil candidat independent la Presedintie, este varianta ideala pentru a concura impotriva lui Traian Basescu. PSD are, asadar, doua variante pentru toamna acestui an. Pe de o parte, poate merge cu un candidat propriu, din randurile partidului sau, pe de alta parte, poate sustine din umbra candidatura independentului Sorin Oprescu.

Oprescu nu a putut fi contactat
Reporterii „Gardianul” au incercat, potrivit codului deontologic, sa ia legatura telefonic cu primarul general Sorin Oprescu, pentru a confirma sau infirma aceasta informatie privind apropiata demisie a acestuia. Desi avea telefonul deschis, acesta a refuzat sa raspunda. Mai mult, am luat legatura cu unul dintre consilierii acestuia, care ne-a informat ca primarul general are agenda foarte incarcata, fiind invitati sa ne inscriem pe lista de asteptare, urmand sa expediem prin e-mail un set de intrebari la care sa primim raspuns cel mai devreme in? trei saptamani.

spot_img