Peste 14.000 de clienti au schimbat furnizorul de servicii de telefonie mobila folosind procedeul de portabilitate, in doua luni de la lansarea acestuia. In ceea ce priveste telefonia fixa, pana in prezent au fost portate 1.694 numere, arata datele Autoritatii Nationale pentru Comunicatii (ANC). Aproximativ 25.000 de cereri de schimbare a operatorului au fost inregistrate, din care peste 21.000 au fost pentru numerele de telefonie mobila, iar 3.000 pentru numerele de telefonie fixa. Castigatorul cursei de a atrage mai multi clienti este Cosmote Romania, cu un numar de 5.960, urmat de Orange Romania cu 4.167 si Vodafone Romania, cu 3.778 de portari.
Raportat la numarul de utilizatori ai telefoniei mobile, de aproximativ 26,6 milioane de clienti, numarul clientilor care au apelat la portabilitate este mic, deoarece ANC a decis ca numarul maxim de cereri care vor putea fi procesate zilnic sa fie de 300 pentru fiecare furnizor care ramane fara clienti in favoarea altuia. „Incepand de astazi (n.r. – marti), vom majora aceasta limita progresiv, atat cat va fi necesar, in functie de numarul de solictari care vor fi inregistrate”, a declarat Liviu Nistoran, presedintele ANC. In cazul telefoniei fixe, cei mai multi utilizatori au ales Vodafone (555), urmat de UPC (425) si RCS&RDS (402).
Numarul clientilor pierduti de operatori, sub cheia ANC
Cat despre numarul clientilor pierduti, Autoritatea nu doreste ca aceste date sa fie facute publice. „Am decis sa nu publicam aceste date pentru a nu da semnale care ar putea fi interpretate ca negative despre anumiti operatorii din piata. Din acest motiv, preferam sa facem public doar numarul de clienti pe care l-a castigat fiecare operator. Oricum, niciunul dintre operatori nu a suferit pierderi si nici castiguri semnificative de clienti prin portare, singurii care au de castigat fiind clientii care au putut astfel sa aleaga orice oferta le satisface cel mai bine nevoile de consum pastrandu-si numarul de telefon”, potrivit unui raspuns al ANC la solicitarea Gandul.
Cei care au schimbat furnizorul pana la sfarsitul anului trecut au avut parte de promotia oferita de a nu plati pentru acest serviciu. In cazul companiilor de telefonie mobila, portabilitatea este tarifata cu 11 euro, iar pentru operatorii de telefonie fixa este de 13 euro. Pentru implementarea acestui serviciu, Autoritatea a alocat 1,1 milioane de euro, din care 380.000 sunt destinati campaniei de informare. Costurile pentru dezvoltarea bazei de date centralizate cu numerele de telefon portate a fost de 568.000 de euro, declara atunci Liviu Nistoran. 75% din costuri au fost acoperite prin finantare din fonduri Phare.
Cine a atras cei mai multi clienti
Telefonie mobila
Operatorul Clienti noi
1. Cosmote 5.960
2. Orange 4.167
3. Vodafone 3.778
4. Telemobil 41
5. RCS&RDS 38
Sursa: ANC





