Sculptorul roman Vasile Gorduz a incetat din viata vineri, la varsta de 77 de ani, anunta Mediafax. S-a nascut in 1931, in comuna Trifesti, Orhei. A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, fiind absolvent al promotiei 1961.
Gorduz a fost profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti si a primit numeroase distinctii, printre care Premiul pentru Sculptura al Uniunii Artistilor Plastici, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Romane, Premiul revistei Arta, Premiul National acordat de Ministerul Culturii, Marele Premiu al Uniunii Artistilor Plastici, Premiul „Opera Omnia” acordat de Fundatia Anonimus.
Sambata, trupul artistului va fi depus la Biserica Mavrogheni din Capitala, iar duminica, de la ora 13:00, va avea loc slujba de inmormantare, la Manastirea Cernica.





