Primaria Bucuresti a anuntat astazi restrictiile de circulatie pentru perioada 8 decembrie 2008 – 6 ianuarie 2009. Astfel, traficul auto in zona B-dului Unirii (intre B-dul I.C. Bratianu si B-dul Libertatii) este restrictionat in weekend, cand este deschis doar pietonilor, anunta Primaria Capitalei.
Primaria Municipiului Bucuresti si Brigada de Politie Rutiera au luat aceasta masura pentru fluidizarea traficului in zona, in contextul inrautatirii conditiilor meteo. Decizia intra in aplicare din 8 decembrie 2008.
In perioada 8 decembrie 2008 – 6 ianuarie 2009, in zona B-dului Unirii (intre B-dul I.C. Bratianu si B-dul Libertatii) in timpul saptamanii se circula pe doua benzi pe sens, pana la orele 19:30. Intre orele 19:30 si 00:00 (luni-vineri) traficul auto in zona este interzis.
In zilele de sambata si duminica, segmentul de carosabil dintre B-dul I.C. Bratianu si B-dul Libertatii ramane pietonal, circulatia autovehiculelor fiind oprita.
Parcarea si stationarea autoturismelor in zona este interzisa pe intreaga perioada (8 decembrie 2008 ? 6 ianuarie 2009).
In perioada 31 decembrie 2008 ora 21:00 – 01 ianuarie 2009 ora 10:00, traficul auto va fi oprit in zona B-dului Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si B-dul Natiunile Unite.
In perioada 01 decembrie 2008 ora 15:00 – 05 ianuarie 2009 ora 7:00, traficul auto este interzis pe strada Edgar Quinet.
Primaria Municipiului Bucuresti prin institutiile de cultura subordonate, Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti si ArCuB – Centrul de proiecte culturale, organizeaza o serie de evenimente dedicate sarbatorilor de iarna si Revelion 2009.





