Tony Chor, director si Tom Sullivan, director pentru relatii publice internationale, au subliniat faptul ca Romania reprezinta o prioritate pentru Amazon, centrul de la Iasi fiind intr-o continua extindere (avand in prezent peste 900 de angajati), compania avand planuri similare si pentru recent deschisul birou din Bucuresti. De asemenea, cei doi au aratat ca firma americana doreste sa isi diversifice programele de colaborare cu centrele universitare din tara noastra.
In continuarea programului de intalniri, AMBASADORUL GEORGE CRISTIAN MAIOR A EFECTUAT O VIZITĂ LA SEDIUL COMPANIEI BOEING, ocazie cu care a discutat cu Monty Oliver, senior vice president pentru Europa, despre indelungata relatie dintre compania americana si tara noastra, inclusiv despre parteneriatul Boeing – Romaero, dar si despre oportunitatile de extindere a acestei colaborari. Ambasadorul roman a subliniat potentialul oferit de tara noastra pentru a deveni un centru regional de transport in contextul in care aeroportul Bucuresti – Otopeni a inregistrat una dintre cele mai mari cresteri ca numar de calatori in ultimii ani in Europa. Reprezentantul companiei Boeing a subliniat importanta relatiei cu tara noastra si intentia companiei de a sprijini TAROM in procesul de modernizare a flotei sale de avioane. In incheierea vizitei, ambasadorul roman s-a intalnit cu o parte dintre romanii ce lucreaza pentru Boeing, compania avand in Statele Unite peste 200 de angajati de origine romana.
DE ASEMENEA, VIZITA A CUPRINS O MASĂ ROTUNDĂ LA CARE AU PARTICIPAT COMPANII DIN ZONA SEATTLE CARE ACTIVEAZĂ IN DOMENII PRECUM IT&C, AERONAUTICĂ, BANCAR, PRECUM SI FONDURI DE INVESTITII DIN STATUL WASHINGTON, EVENIMENTUL FIIND ORGANIZAT DE _TRADE DEVELOPMENT ALLIANCE OF GREATER SEATTLE_. Cu aceasta ocazie, ambasadorul George Cristian Maior a prezentat oportunitatile pe care le ofera tara noastra investitorilor straini, subliniind faptul ca economia romaneasca inregistreaza cel mai mare ritm de crestere din Uniunea Europeana. Ambasadorul a aratat ca printre sectoarele cu potential sporit pentru investitii in Romania se afla IT&C, energia, apararea, agricultura, industria auto si cea aeronautica, subliniind relatia comerciala foarte buna pe care tara noastra o are cu statul Washington (al treilea partener comercial dupa Texas si New York) si invitand partea americana sa analizeze oportunitatea organizarii unor misiuni comerciale reciproce in vederea extinderii acestei relatii. La randul lor, reprezentatii companiilor prezente s-au aratat interesati de facilitatile oferite de tara noastra investitorilor, de oportunitatile oferite de piata de capital si de sectorul turistic din Romania, dar si de eventuale proiecte de colaborare intre universitati din cele doua tari.
IN CADRUL VIZITEI, AMBASADORUL GEORGE CRISTIAN MAIOR A AVUT O INTÂLNIRE, LA SEDIUL COMPANIEI MICROSOFT, CU LIDERII COMUNITĂTII ROMÂNESTI DIN SEATTLE SI IMPREJURIMI, la invitatia consulului onorific al Romaniei in statul Washington, Iulian Calinov. In opinia ambasadorului roman, comunitatea romano-americana din zona Seattle este una dintre cele mai active si bine organizate din SUA. Multi dintre romanii stabiliti in statul Washington lucreaza in companii precum Microsoft, Amazon sau Boeing, cu investitii importante in Romania, valorificarea potentialului oferit de prezenta acestei elite a comunitatii romane in SUA fiind esentiala pentru indeplinirea unor obiective de politica externa, dar si pentru promovarea valorilor nationale, in special pe parcursul anului viitor, cand va fi sarbatorit Centenarul Marii Uniri.
Un alt punct al vizitei l-a reprezentat INTÂLNIREA AMBASADORULUI GEORGE CRISTIAN MAIOR CU JOHN STOKES, PRIMARUL ORASULUI BELLEVUE (oras-satelit al Seattle-ului, sediu a numeroase companii internationale). Primarul John Stokes si-a exprimat deosebita apreciere pentru comunitatea romano-americana din zona metropolitana Seattle, aratand faptul ca prezenta specialistilor romani in toate marile firme din regiune, in special in zonele de IT si inalta tehnologie, este un atu important, recunoscut de intreaga comunitate locala. El a precizat ca zona Seattle-Bellevue poate oferi multiple oportunitati companiilor romanesti, inclusiv celor mici si mijlocii si de tip start-up, care doresc sa dezvolte proiecte de cooperare cu parteneri americani.
De asemenea, AMBASADORUL GEORGE CRISTIAN MAIOR, A SUSTINUT O PRELEGERE LA UNIVERSITY OF WASHINGTON, pe tema cooperarii strategice SUA-Romania in Europa Centrala si de Est. Cu aceasta ocazie, ambasadorul roman a subliniat ca regiunea trebuie privita in ansamblul sau, atat din perspectiva provocarilor de securitate, dar si ca un spatiu al oportunitatilor de dezvoltare, cu un potential economic remarcabil. Dimensiunea de securitate si aparare ramane baza Parteneriatului Strategic Romania-SUA, aspect reflectat in cooperarea dintre cele doua state pentru consolidarea prezentei si capabilitatilor NATO in Europa, cu precadere pe flancul estic al Aliantei. Ambasadorul Romaniei a aratat ca actiunile Rusiei din zona extinsa a Marii Negre afecteaza negativ nu doar securitatea regionala, ci chiar fundamentele sistemului international postbelic. In aceste conditii, Romania si-a asumat pe deplin rolul de furnizor de securitate, ca aliat NATO si principal partener al SUA in regiune.
Cu ocazia prezentei sale la University of Washington, ambasadorul George Cristian Maior a inmanat un premiu pentru intreaga activitate profesorului emerit James E. Augerot, reputat lingvist si autor a numeroase lucrari si articole despre limba …




