Posta Romana a anuntat ca va disponibiliza in 2009 circa 500 de angajati si va transfera alti 1500 de salariati din zona serviciilor de curatenie si transport valori la alte societati catre care a externalizat aceste activitati.
„Acesti salariati vor fi preluati de cele trei companii catre care Posta Romana a externalizat, in urma unor licitatii, activitatile de curatenie si transport valori. In prezent, compania numara aproximativ 35.600 de salariati”, a spus directorul operational al CNPR, Mihai Cristian Buciu.
Potrivit acestuia, Compania Nationala de Posta Romana (CNPR) isi va reinnoi parcul auto in 2009. In acest sens, Porsche Mobility a castigat licitatia pentru furnizarea in leasing a 727 de autovehicule, valoarea estimata a contractului fiind 108,8 milioane de lei.
Posta Romana este cel mai mare operator de profil din Romania, cu 35.000 de angajati si o retea teritoriala de 7.100 de oficii postale.





