Un om de stiinta australian, care a realizat si un vaccin impotriva cancerului de col uterin, lucreaza la obtinerea unui vaccin impotriva cancerului de piele. Profesorul Ian Frazer a declarat ca testele pe animale efectuate pana in prezent s-au dovedit a fi un succes, iar testele pe oameni ar putea incepe anul viitor. El a adaugat ca un vaccin impotriva cancerului de piele ar putea fi disponibil in urmatorii 5 – 10 ani.
Vaccinul va putea fi folosit de copii cu varste cuprinse intre 10 si 12 ani pentru a preveni dezvoltarea ulterioara a unui cancer de piele. Noul vaccin va anihila virusul Papiloma uman si manifestarile sale cutanate.
David Currow, directorul Cancer Australia, organizatie care sustine cercetarile in domeniu, a avertizat insa ca vaccinul nu va putea preveni toate formele de cancer de piele. O situatie similara exista si in cazul vaccinului impotriva cancerului de col uterin, care si-a dovedit eficacitatea in doar 70% din cazuri. El a precizat ca „Cea mai buna metoda de a reduce riscul de aparitie a cancerului de piele este reducerea timpului de expunere la soare”.




