Oricat de bine ar canta un solist, daca valuri de transpiratie curg de pe el pe scena iar acest lucru se vede din public, imaginea lui tot iese sifonata. Dan Helciug stie acest lucru. Si, pentru ca ii place sa fie o aparitie placuta la toate capitolele, a decis sa scape de kilogramele in plus, pentru ca la Festivalul de la Mamaia sa aiba noi atuuri.
Concursul care se va incheia duminica seara a aratat ce inseamna un star care are grija de silueta. Dan Helciug a urcat pe scena avand 105 kg la 1,92 metri. Si inca mai vrea sa mai slabeasca. De ce? Pentru ca nu este multumit de cum a aratat in timpul prestatiei de la Teatrul de Vara. „M-au imbracat in alb si am transpirat foarte mult pe scena, in timpul spectacolului. Mi-a fost jena sa nu se vada urat la televizor. As fi preferat sa port ceva inchis la culoare”, a declarat pentru Click! solistul trupei Spitalul de Urgenta.
Lui Helciug i-a luat sase luni sa scape de 17 kilograme. Si asta, cu o dieta destul de dura, aceeasi care a ajutat-o insa pe Irina Reisler sa dea jos 44 de kilograme. „Nu e usor sa tii dieta daneza, dar a meritat efortul. Regimul trebuie sustinut insa si cu mult sport. Eu fac zilnic o ora de exercitii fizice acasa, fitness si inot”, a avertizat cantaretul.
In ce consta insa regimul de schimbare a metabolismului, cum mai este cunoscuta reteta minune care te face sa arati bine? Dieta are 13 zile si, daca este tinuta complet, este reluata doar peste un an. Intr-o saptamana, se pierd 5,6 kilograme. Dar rezultatele se vad doar daca se consuma doar alimentele indicate, fara a scoate sau a adauga vreunul, in cantitatile indicate, iar intre mese se bea apa plata, cat mai multa.
Iata dieta:
Ziua 1
Dimineata: o ceasca de cafea cu o lingurita de zahar
Pranz: 2 oua fierte, 400 g spanac, o rosie
Seara: 200 g gratar vita, o salata cu ulei si lamaie
Ziua 2
Dimineata: o ceasca de cafea cu o lingurita de zahar
Pranz: 250 g sunca presata, un iaurt
Seara: 200 g gratar vita, o salata cu ulei si lamaie
Ziua 3
Dimineata: o cafea cu o lingurita de zahar, o felie de paine prajita
Pranz: 2 oua fierte, o felie de sunca, o salata cu ulei si lamaie
Seara: o telina fiarta, o rosie, un fruct
Ziua 4
Dimineata: o cafea cu o lingurita de zahar, o felie de paine prajita
Pranz: 200 ml suc portocale, un iaurt
Seara: un ou fiert, un morcov ras, 250 g branza de vaci
Ziua 5
Dimineata: un morcov
Pranz: 200 g peste alb fiert cu o lingurita de unt si lamaie
Seara: 200 g gratar vita, o telina rasa
Ziua 6
Dimineata: o cafea cu o lingurita de zahar, o felie de paine prajita
Pranz: 2 oua fierte, un morcov ras
Seara: o jumatate de pui la gratar, o salata cu ulei si lamaie
Ziua 7
Dimineata: un ceai neindulcit
Pranz: nimic (se bea apa multa)
Seara: 200 g cotlet de miel la gratar, un mar
In a doua saptamana, regimul se reia, mai putin ultima zi. Si, dupa 13 zile, cine are probleme de greutate, se va simti mai usor. Iar daca se adauga si sportul, chiar va putea spune ca este pe drumul cel bun.





