Radio 21: Declaratiile lui Mihai Morar si Daniel Buzdugan au prejudiciat imaginea Radio 21

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Reprezentantii Radio 21 considera ca, prin declaratiile aparute in presa referitoare la motivele demisiei lor, Mihai Morar si Daniel Buzdugan, realizatorii emisiunii „Dimineata deMenta”, au adus „un prejudiciu de imagine” postului de radio.

„Consideram ca, prin declaratiile facute de Mihai (Morar, n.r) si Daniel (Buzdugan, n.r.) despre atmosfera nepropice creatiei din interiorul Radio 21, s-a adus un prejudiciu de imagine postului. Oricine va dori sa lucreze pentru Radio 21 se va gandi acum de doua ori pana va lua o decizie in acest sens. Radio 21 este in pozitia in care este – din punct de vedere al audientelor – datorita unor oameni care lucreaza ca o familie, care lucreaza cu dedicatie. Radio 21 este un radio cu un management exigent, care cere performanta. Performanta este una, iar atmosfera defectuoasa este altceva”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Macavei, director executiv Radio 21.

El a mai spus ca matinalul „Dimineata deMenta” va mai fi difuzat inca doua saptamani, dupa care emisiunea va continua incepand din toamna, intr-o noua formula.

„La sfarsitul lunii august vom anunta ce vom face in privinta prezentatorilor emisiunii. Ne vom gandi daca emisiunea isi va pastra numele. ?Dimineata deMenta? va mai continua doua saptamani, dupa care va intra in vacanta”, a afirmat Macavei.

Contactat de MEDIAFAX, Daniel Buzdugan nu a dorit sa comenteze declaratiile facute de reprezentantul Radio 21, subliniind, totusi, faptul ca decizia de a demisiona nu a fost determinata de motive financiare.

„Decizia a fost luata. Plecam si punct. Ei (reprezentantii Radio 21, n.r.) vor sa aduca in discutie faptul ca plecam pentru bani. Nu suntem copii, nu facem acest lucru. Suntem doi oameni maturi care isi asuma deciziile luate. Prin inaintarea demisiei nu ne-am dus sa cerem bani (…). Pur si simplu nu ne mai simteam ok. Mai mult nu comentez”, a spus Buzdugan.

Mihai Morar si Daniel Buzdugan au demisionat din functiile detinute la Radio 21 pe 19 iunie, aflandu-se in prezent in negocieri cu mai multe trusturi de presa in vederea realizarii unei emisiuni radio.

spot_img