De mai multa vreme, oamenii de stiinta incearca stabileasca o legatura intre activitatea cerebrala si activitatea mentala. Dar, in ceea ce priveste definitia gandirii, parerile sunt divergente. Cautarea si intelegerea modului in care functioneaza gandirea este cu adevarat o misiune imposibila?
Imaginati-va ca va aflati in sala de asteptare a unei gari, observand trecatorii in asteptarea trenului dumneavoastra. O puzderie de impresii se impun mintii dumneavoastra: acela este foarte grabit, celalalt pare tulburat de plecare. Va intriga un personaj foarte aproape de dumneavoastra. Ce profesie ar putea sa aiba ? Va imaginati chiar si viata sa… Culorile unui afis publicitar aflat intr-un plan mai indepartat va amintesc de momentele placute ale ultimei dumneavoastre vacante. In acest timp, cateva amintiri va revin in minte. Timpul trece repede. In sfarsit, trenul soseste si pune capat gandurilor dumneavoastra. Odata instalat in vagon, incepeti sa va ganditi la expunerea lucrarii care urmeaza s-o sustineti ceva mai tarziu.
O ACTIVITATE CARE NU SE OPRESTE
Ce-ati facut deci in timpul celor cateva minute ? Ati „gandit” ! Aceasta functie inglobeaza diverse activitati mintale: sa observi, sa judeci, sa deduci comportamente, sa-ti pui intrebari, sa-ti imaginezi raspunsuri, sa-ti amintesti, sa masori timpul care trece, sa alegi un loc sau sa reflectezi asupra unei probleme; toate acestea sunt tot atatea manifestari ale gandirii. Aceasta releva emotii, credinte, o anumita cultura, o identitate, o judecata… Ea este insotita mai ales de o capacitate intuitiva, inerenta fiintei umane: constiinta de sine, de propriile reflectii, de actele sale si dorintele sale.
Astfel, in fiecare zi, se efectueaza milioane de operatii mentale, mai mult sau mai putin elaborate, mai mult sau mai putin constiente. Toate stiintele si filosofiile incearca sa elucideze misterul acestei productii masive si complexe. Neurostiintele sugereaza existenta unei legaturi intre gandire si activitatea neuronala din creier. Studiul leziunilor cerebrale si progresele tehnicilor de vizualizare medicale au permis, in cursul ultimilor ani, localizarea anumitor centri cerebrali implicati in procesele mentale. Gratie tehnicilor neinvazive moderne, oamenii de stiinta au inteles cel mai bine cum reactioneaza creierul atunci cand vorbim, ascultam muzica, calculam, memoram, ne impotrivim… Bernard Mazoyer, profesor la Universitatea din Caen, a aratat prin intermediul unei tehnici de vizualizare cerebrala (tomografia prin emisie de pozitroni) zonele corticale care sunt activate atunci cand o persoana aude termeni concreti, cum ar fi „flamingo roz”, sau termeni abstracti, de pilda „ipoteza”. Ascultarea cuvintelor concrete provoaca emergenta imaginilor mentale: o intreaga retea cerebrala se activeaza antrenand puternic ariile occipito- parietale si frontale si, mai slab, un „centru al limbajului” situat in cortexul temporal. In schimb acest centru este stimulat intens de ascultarea cuvintelor abstracte, care necesita un efort de intelegere.
Pe de alta parte, Michel Habib, neurolog la CHU din Marsillia studiind victimele cu leziuni cerebrale, a constatat ca in urma distrugerii ganglionului bazal, o structura nervoasa profunda, pacientii sai devin apatici, lipsiti de motivatii si dorinte. Ei sunt indiferenti, inactivi, pierduti intr-un fel de vid mental. Este ca si cum firul gandirii spontane, care la subiectul sanatos se deruleaza continuu, ar fi fost intrerupt.
LEZIUNILE FATALE
O alta leziune cunoscuta, aceea a unei mici regiuni a lobului temporal drept, se traduce prin incapacitatea oamenilor de a recunoaste figuri umane familiare. Daca aria lui Broca (situata in lobul frontal stang) este distrusa, victima poate sa piarda abilitatea utilizarii cuvintelor. Anumite regiuni cerebrale joaca un rol fundamental in organizarea, fixarea si reactualizarea informatiilor. Leziunile hipocampului antreneaza astfel grave tulburari de memorie. Toate aceste observatii indica faptul ca anumite regiuni ale creierului sunt implicate realizarea unor procese mentale particulare. Totusi, trebuie sa fim prudenti cu definirea gandirii, atunci cand intentionam sa stabilim o legatura cu activitatea neuronala. Intr-adevar, in functie de natura si scopul unui „gand” (perceptie, miscare mai mult sau mai putin voluntara, calcul mental, memorare de scurta durata, citirea unui document, emergenta a amintirilor, reverie…) diferite zone cerebrale sunt activate si asociate altor structuri. Creierul este o masina complexa, un labirint de neuroni asamblati intr-o retea interminabila, o impletitura de „minicabluri „, de subansambluri si structuri mai intinse. El functioneaza intr-o maniera globala, antrenand miliarde de conexiuni intre mai multe regiuni cerebrale.
Daca este dificila intelegerea ansamblului de fenomene antrenate de gandire, vizualizarea prin rezonanta magnetica (MRI) indica o anumita „materialitate” a activitatii cerebrale , ce poate fi inregistrata. Prin intermediul MRI cerecetatorii pot urmari activitatea neuronilor activati de stimuli bine precizati. De exemplu, localizarea zonelor cerebrale activate de executia unui gest. S-a putut constata astfel ca, in general, anumite regiuni cerebrale sunt activate cand miscarea este doar imaginata (reprezentare mintala a unei activitati motrice). Cu toate acestea, nu putem sa indicam cu precizie care sunt modalitatile de producere a excitatiei sau inhibitiei neuronilor din zona cerebrala studiata.
Dupa neurobiologul Jean-Pol Tassin, profesor la Coll?ge de France si director la Institutul National de Sanatate si Cercetare Medicala (INSERM), gandurile observatorului din gara sunt produsul a doua procesari cerebrale diferite.
Prima, releva reactia automatizata si inconstienta corespunzatoare activarii structurilor cerebrale profunde; este vorba de o procesare „analogica”. A doua este de fapt o operatie „cognitiva”, care permite observatorului sa analizeze anumite informatii si care conduce la aparitia gandirii constiente.
SCHELETUL PSIHICULUI
Pentru a judeca si evalua ceea ce ne inconjoara, a fost nevoie sa cunoastem si sa recunoastem mediu inconjurator. Perceptia unei fetze zambitoare presupune ca am priceput deja conceptul de fatza ,indiferent ca ea este neteda sau ridata, rotunda sau colturoasa, plasata in umbra sau acoperita de par. Este valabil si pentru expresia de bucurie, pe care o descifrezi, cu conditia sa o fi intalnit deja.
Pentru sugari, insa, sarcina este dificila: ei trebuie sa invete sa identifice, sa diferentieze si sa numeasca o multime de concepte. Pe masura ce copilul asimileaza realitatea, este inmagazinata o paleta considerabila de „imagini interne” : figuri, locuri, obiecte, mirosuri si culori… El memoreaza de asemenea, un mare numar de strategii elementare sau complexe, construite sub influenta mediului in care traieste; invata sa rezolve atat problemele de ordin fizic (de ce corpul acesta cubic nu intra in aceasta forma rotunda ?) cat si pe cele de natura psihica (care este comportamentul optim pentru a obtine ceva intr-un timp mai scurt ?).
Incarcate emotional, aceste imagini si strategii sunt stocate progresiv in anumite „rezervoare” care constituie un fel de schelet al psihicului. Aceste rezervoare n-au o localizare precisa in creier. Ele rezulta din maniera specifica de dispunere a neuronilor, care se combina intr-o retea din ce in ce mai complexa pe masura ce copilul creste. Reactualizate cu fiecare experienta noua, ele formeaza soclul personalitatii si vegheza la maturizarea unui sistem de gandire. La acest nivel intervine procesarea analogica, care intra in joc de fiecare data cand exista o legatura intre ce se observa si reprezentarea stocata intr-un rezervor. De exemplu, daca va aflati in fata unei situatii care seamana mult cu o problema pe care ai rezolvat-o altadata, veti urma aproape aceeasi cale pentru a o solutiona: in acest caz ati facut un rationament prin analogie.
Sa ne imaginam ca observatorul nostru din gara face o eroare de interpretare, interpeland un necunoscut, luandu-l drept unul dintre amicii lui. Aceasta confuzie provine dintr-o procesare analogica foarte rapida, care nu i-a permis sa deosebeasca figura noua de pe peron, de cea care este cunoscuta si stocata in memorie.
Calatorul din gara a detectat o legatura in aceasta asemanare, ceea ce l-a indus in eroare. In mod inconstient, el a efectuat o procesare rapida (100 – 300 ms.) si automata a informatiei, fara sa evalueze cu adevarat situatia. Intersectandu-se cu un alt calator, acelasi personaj trecea fara sa fi fost remarcat, pentru ca nu corespundea caracteristicilor specifice stocate in rezervoarele primului.
In general, noi putem sa traim aceleasi situatii si sa reactionam diferit in functie de continutul depozitelor noastre… Activand aceste depozite intr-o maniera semiconstienta, procesarea de tip analogic suscita aparitia rapida a gandurilor si comportamentelor unice – marcate adesea de stereotipuri socioculturale si arhetipuri umane.
Cu toate acestea, sistemul analogic nu este suficient pentru a explica toate dimensiunile activitatii mentale, cu deosebire gandurile mai elaborate. Revenind la experienta erorilor de recunoastere a figurilor, diferentierea figurilor se realizeaza prin efort cognitiv si dureaza de la cateva secunde la mai multe minute „Seamana cu el, dar nu este cel pe care il cunosc”. Observatorul a constatat o nepotrivire intre imaginea stocata intr-un rezervor si caracteristicile fetei necunoscutului. El a inregistrat informatia si a comparat-o cu inventarul figurilor cunoscute, intelegand in cele din urma ca este vorba de o asemanare, el isi corecteaza eroarea si decide: „Nu-l cunosc”.
In fata imprevizibilului, mai mult sau mai putin complicat si stresant, formulam solutii mai mult sau mai putin performante, ca in fata unei probleme de matematica pe care trebuie sa o rezolvam rapid. Procesele cognitive permit evaluarea si criticarea unei situatii, ceea ce nu se intampla in cazul procesarii de tip analogic. In functie de maturizarea sistemului nostru de gandire si de maniera in care sunt constituite rezervoarele noastre, inventam si testam strategii rezolutive in situatii reale de viata. Prin aceasta noi dam un sens lumii inconjuratoare, fara de care am fi inghititi de inconerenta informatiilor de tip analogic. In legatura cu acest subiect, Jean-Pol Tassin a avansat ideea genezei psihozei dintr-o slabiciune a procesului cognitiv in raport cu cel analogic, ceea ce face ca subiectul sa fie aruncat in confuzie.
Toate aceste operatii cognitive se produc gratie activarii neurotransmitatorilor, care modifica structurile analogice. Ce sunt neurotransmitatorii si care este rolul lor in desfasurarea optima a procesarilor cognitive ? Supusi unor modificari permanente, generate de schimbarile mediului in care traim, organismul elaboreaza raspunsuri adaptative de natura fiziologica (cum ar fi reglarea temperaturii interne). In mod asemanator, noi reflectam provocarile psihologice si sociale din mediul socio-cultural, ceea ce provoaca elaborarea si aplicarea unor strategii si comportamente mai mult sau mai putin adecvate.
Trei neurotransmitatori, numiti „mediatori” sunt implicati in aceste reactii adaptative, detectand si moduland stimulii: noradrenalina, serotonina si dopamina indeplinesc o functie de echilibrare. Situate in trunchiul cerebral, ele activeaza intr-o maniera difuza una sau alta dintre structurile nervoase, in functie de natura si complexitatea evenimentului.
CHIMIA CONSTIINTEI
Sa luam un exemplu: un telefon va trezeste dimineata devreme. Un tarait, al doilea, al treilea… Incet, incet, va treziti dintr-un somn profund. Intelegeti in sfarsit ca zgomotul acela strident este foarte real si ca trebuie sa ridicati receptorul.
Care a fost actiunea mediatorilor chimici? Noradrenalina a permis trezirea atentiei si detectarea din ceata a taraitului de telefon. Serotonina intervine pentru minimalizarea alertei, in scopul protejarii sistemului nervos de agresiunile bruste; ea a permis celui trezit din somn sa integreze zgomotul, sa se obisnuiasca cu el si sa controleze situatia. Cat priveste dopamina, ea efectueaza o munca de sinteza grupand datele noradrenalinei si ale serotoninei. In functie de starile interne ale subiectului si de evenimente externe care i se intampla, ea da „unda verde” pentru declansarea unui comportament.
UCENICIE PERMANENTA
Mediatorii chimici interactioneaza constant cu mediul si se adapteaza la tot felul de stimuli. Fara interventia lor (care provoaca tratamentul cognitiv), observatorul din gara nu ar fi fost in stare putut nici sa sa descopere informatiile si nici sa le evalueze.
Actiunea mediatorilor nu se opreste aici: la fiecare noua experienta, ei stimuleaza si modifica „rezervoarele”, stocand in ele informatii multiple si variate. Daca observatorul intra in gara pentru prima data, nimic nu i se va parea cunoscut. Dar daca va merge pentru a cincea oara , el va fi obisnuit cu acest univers, cu toate colturile, cu mirosurile, cu aspectul sau. Evaluand progresiv domeniul, el si-a fabricat, intr-un fel, un „rezervor” model , o schema a garii. Astfel, fiecare individ isi construieste gandirea in functie de rezervoarele pe care le detine si de tipul de procesare pe care il utilizeaza. In lipsa acestei retroactiuni si fara acest du-te vino permanent intre cele doua tipuri de procesare, creierul nu va poseda dinamismul si maleabilitatea ce caracterizeaza manifestatrea activitatii mentale.
Ulterior, Jean-Pol Tassin a extins modelul si asupra modului in care se produc visele. In timpul somnului profund, mediatorii sunt in repaus, in timp ce rezervoarele sunt activate, in mod deosebit acelea alimentate de evenimentele din cursul zilei precedente. In opinia sa, modelarea unui vis nu este altceva decat o activare brusca a neurotransmitatorilor; acestia declansand la randul lor, in mod automat, prelucrarea cognitiva. Acest fapt permite transformarea continutului cognitiv haotic din rezervoare intr-o „povestire” coerenta. Mediatorii sunt activati in timpul unei treziri bruste, provocate de un tarait de telefon. Trei taraituri sunt, se pare, suficiente pentru ca cel care doarme sa se trezeasca. Pentru cateva momente, acestea se amesteca cu visul, integrandu- se instantaneu in „scenariul” oniric.
Este gandirea produsa de materia cerebrala ? In fata variabilitatii comportamentelor si a imensei subiectivitati care-i conduc pe oameni, filosoful Bernard Andrieu de la Universitatea Bordeaux II, se intreaba daca se pot defini starile mentale doar prin unghiul fiziologic si daca pot fi reduse la o suma de neuroni. Miliardele de neuroni care alcatuiesc creierul nostru ne permit cu certitudine sa presupunem ca exista o determinare cerebrala in mecanismele mentale, dar pare foarte dificil sa determinam ce se ascunde in spatele intregii gandirii, a credintelor, regulilor, moralei, imaginatiei… Bernard Andrieu estimeaza ca modelul elaborat de Jean-Pol Tassin pune mai curand in evidenta o gandire dinamica, functionala, care ramane totusi expresia mecanica a prelucrarii informatiilor. Dincolo de acest „mecanism”, misterul gandirii inca persista…
