„Fiecare fata trebuie aplaudata la adevarata ei valoare! Ia uitati-va ce fete frumoase aveti aici! Dar blonde? Blonde, nu aveti? Hei, unde sunt fetele?” Urlau cantaretele de pe scena improvizata. Raspunsul a venit, prompt, din public: „La produs!” In curtea Scolii 123 din Jilava, 200 de suflete stau adunate, cu privirile fixe si gurile cascate. Din inaltul scenei improvizate la una din portile de fotbal ale terenului de sport, le vorbeste Simona Sensual.
Este imbracata intr-o rochie vaporoasa, galben-aurie, care se asorteaza cu bannerul din spatele scenei, prins cu franghii trainice de un bazin de apa. Bannerul ni-l infatiseaza pe Andrei Mladin, candidat PNL la Primaria Jilava. Mladin nu e insa o raritate in Romania. Pana acum, femeile dezbracate vindeau detergenti, masini luxoase, after shave sau lenjerie, dar nu si candidati. Acestia foloseau metode clasice: gratare, lautari sau celebritati ale micului ecran, mizand pe naivitatea sau dezinteresul alegatorilor. Noi va invitam sa sanctionam abaterile de la bunul-simt si moralitate din campania electorala. Aratati-i cu degetul, puneti pe www.gandul.info marturiile voastre si le vom prezenta intregii Romanii. Campania Gandul „Candidatul de la pagina 5” este deschisa cititorilor.
Campanie de Jilava
Multi oameni habar nu au cine e domnul gelat, care le zambeste din poza si le face semn „ca totul e OK”. O sorb insa din priviri pe mai cunoscuta Simona. Vremea e frumoasa, iar showul electoral e in plina desfasurare. „Frate, asta nu are lenjerie intima!”, este de parere unul dintre spectatori. „Hai sa ii facem buletin de Jilava!”, propune un altul. Rasete. Oamenii beau bere si se distreaza.
Pana si copiii stiu cine este Simona Sensual. Curtea scolii e plina. Mame cu fetite in brate, baieti de 10-11 ani, agatati de scena, care o admira pe Simona de jos in sus, barbati aprigi cu fetele taiate si mainile inclestate pe cutia de bere. Persoanele mai in varsta stau mai la margine: zgomotul e prea puternic.
Proiect de viitor primar ? Miss Jilava 2008
Intre timp, Simona Sensual face oficiile de gazda si prezinta publicului ultima gaselnita electorala a candidatului Mla?din ? un veritabil concurs de fru?musete locala: Miss Jilava 2008. Tinerele fete defileaza cateva minute, apoi dispar in culise (adica in scoala). Din aceleasi culise isi face aparitia tanarul can?didat PNL. Vorbeste multimii cu incredere. Discursul este intrerupt doar de tanguielile copiilor, carora caldura incepe deja sa le creeze probleme. „Hristos a inviat! Am sa va spun ca masura valorii este data de faptele si realizarile noastre…”, rosteste cu mana la inima can?didatul. „Mami, mi-e sete…”, il ingana un tanc din fata scenei. Candidatul continua insistand, „imi doresc ca urmatorii patru ani sa va dovedim valoarea si competenta noastra!”. „Mami, vreau suc!”, spune ultimativ tancul din asistenta.
Actiunea sucul si steagul
Infiltrati strategic in mul?time, cativa gealati cara cutii de Fanta si Cola. ?ancul e fericit. Nu a batut drumul de?geaba. In cateva clipe, „fan?ta?narii” sunt asaltati de oamenii insetati. Steguletele cu PNL si afisele electorale primite la inceput sunt aruncate si calcate in picioare. Oamenilor le e sete.
Cu miscari precise, smulg invelisurile de plastic de la cutii, pentru a pune mana cat mai repede pe pretiosul lichid electoral. Nu se creeaza busculade, nimeni nu tipa. Totul este organizat ca la carte. Fiecare isi primeste sticla. Din culise, candidatul PNL, Andrei Mladin, trage cu ochiul la Simona Sensual. Face semn ca totul e OK.
Electoratul isi intoarce fata spre scena
Publicul aplauda discursul candidatului si apoi se pune pe chiote si urale: Simona Sensual preda stafeta Claudiei de la Sexxy. Acompaniata de Raluca si Andreea, Claudia canta. In primul rand din fata scenei, cateva fete de scoala generala fredoneaza si ele: „Te uiti in ochii mei si imi spui ca ma vrei, doar pentru o noapte…”. Din spatele Claudiei, candidatul Mladin face semn ca totul e OK. Votezi PNL, votezi sageata. „Esti ca orice barbat, visezi la pat, dar nu se poate…”, vorba trupei Sexxy.
Dintre cele doua fete care o acompaniaza pe Claudia de la Sexxy, Raluca pare favorita publicului. Mai toti vor sa „ii schimbe buletinul”. Se ajunge la refren. Fetele de la Sexxy si fetitele din primul rand canta la unison. „Da, sexxy si rea, Nu comenta… Doar pentru tine pot fi asa…”





