Nu tot ce e mare e si sigur! Ultimele teste realizate de organismul european specializat in evaluarea sigurantei automobilelor, Euro NCAP, o demonstreaza din plin! De aceasta data au fost testate si 3 modele pick-up: Isuzu D-MAX/Rodeo, Mitsubishi L200 si Nissan Navara. Ultimul dintre ele, altfel un model foarte cunoscut in segmentul sau, pe piata europeana, a inregistrat cel mai dezastruos rezultat: mai putin de o stea (din 5, cat e punctajul maxim) la protectia pasagerilor. Principalele neajunsuri ale acestui model (foto), altfel impozant prin dimensiuni si formele robuste, constau in declansarea cu intarziere a airbag-urilor frontale (problema care face obiectul unei campanii de rechemare in service, pentru resetarea software) si leziunile grave pe care le pot produce plansa de bord si pedalierul, in cazul unui impact. Un alt model pick-up cu rezultate nesatisfacatoare la protectia pasagerilor este Isuzu D-MAX / Rodeo, cu mai putin de doua stele. Cel mai bine s-a comportat, in aceasta categorie, Mitsubishi L200, cu 4 stele din 5 posibile.





