Specialistii sustin ca efectele pictogramelor mortii nu vor fi cele scontate, ci vor provoca afectiuni psihice.
De la 1 iulie, producatorii de tutun vor fi obligati sa aplice pictogramele mortii pe toate pachetele de tigari. Intentia Ministerului Sanatatii, care a introdus in legislatie aceasta prevedere, este de a diminua numarul fumatorilor din tara noastra. Psihologii sustin insa ca efectul asupra sanatatii mintale a populatiei va fi devastator. „Este o mare tampenie, o mare prostie sa pui imaginile horror pe pachetele de tigari. Eu i-as da in judecata pentru asa ceva. Asemenea pictograme ii pot destabiliza total pe fumatori, creandu-le stari de dezechilibru accentuat, depresii, anxietati. Nu sunt de acord cu aceste simboluri ale mortii afisate pe pachete, pentru ca nu este o strategie corecta din punct de vedere uman. Este o decizie proasta, chiar daca vine de la UE. Probabil ca astfel de imagini ii vor face pe unii sa se lase de fumat, dar cu ce pret? Pentru ca ii induci o stare de tensiune, in care isi spune ?aoleu, ce s-a intamplat, am fumat si acum sunt pe cale sa mor?. Oamenii se pot imbolnavi mai tare din cauza faptului cali se induce o stare de asteptare a mortii. Pictogramele vor avea consecinte extrem de negative asupra echilibrului emotional. Vor aparea tulburari afectiv-emotionale majore in randul celor care fumeaza. Efectele pe care le are gudronul depind de la o persoana la alta si nu este corect din nici un punct de vedere sa afirmi ca, in cazul fiecaruia dintre cei care fumeaza, deznodamantul este cancerul pulmonar. Datele statistice au doar o valoare orientativa. Trebuie spus ca pictogramele sunt simboluri socante pe care le introduci in spatiul public si au efecte asupra copiilor, care sunt foarte vulnerabili. Se introduce, astfel, o atmosfera tensionata atat in spatiul public, cat si in cel privat. Apar discursuri delirante si imagini halucinogene care au consecinte negative si asupra fumatorilor, si asupra nefumatorilor. Cei care au facut acest demers sunt birocrati si parerea mea este ca nu au avut la baza cercetari sau studii asupra impactului pictogramelor asupra psihicului”, ne-a declarat psihologul Hanibal Dumitrascu.
Un studiu elaborat in 2004 de Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate si prezentat pe site-ul Ministerului Sanatatii arata ca fumatul este cel mai important factor de risc pentru bolile obstructive pulmonare cronice. „Riscul de deces pentru fumatorii de mai mult de 25 de tigari pe zi este de 20 de ori mai mare decat al nefumatorilor. Prevalentele bronsitei cronice, a astmului bronsic, emfizemului pulmonar, fibrozei pulmonare sunt mult crescute in cazul fumatorilor activi. Marii fumatori au un risc de 2,3 ori mai mare de a face tuberculoza pulmonara decat nefumatorii. Consumul de tutun se asociaza cu o crestere a incidentei bolilor cardiovasculare.
Riscurile cresc odata cu consumul, iar tutunul poate fi o cauza suplimentara de deces pentru boala ischemica cardiaca, degenerarea miocardica, anevrismul aortic, ateroscleroza, tromboza cerebrala etc. Riscul de cancer la fumatorii activi dovediti biochimic a fost de 7,8 ori mai mare fata de nefumatori si este la fel de mare la barbati ca si la femei. Fumatul constituie un factor de risc in aparitia mai multor tipuri de cancer: bronhopulmonar, al cavitatii bucale si laringelui, esofagian, renal, pancreatic, gastric, de vezica urinara, de piele, hepatic, precum si a leucemiei. Cancerul pulmonar omoara mai multi oameni decat orice alt tip de cancer (90% fiind cauzat de fumat)”, se arata in documentul citat.





