Fost campion european in 2000 cu „squadra azzurra”, Marco Delvecchio a fost la un pas de a ajunge in Liga lui Mitica. Si nu la CFR Cluj, Steaua, Dinamo, Rapid sau Poli Timisoara, ci la una dintre echipele care au ca obiectiv evitarea retrogradarii, UTA.
Mai mult, nu atacantul italian a fost cel care s-a opus transferului la Arad, ci chiar oficialii „Batranei Doamne”, care au considerat ca nu au nevoie de un fotbalist de 34 de ani. „Delvecchio ne-a fost propus, dar transferul nu se va realiza. Nu din cauza problemelor financiare, ci pentru ca, din primele informatii pe care le-am cules, a rezultat ca el anul trecut a evoluat doar 20 sau 24 de minute, si noi nu avem timp de experimente. Ar fi si culmea sa-l chemam pe Delvecchio in teste, la experienta pe care o are”, a declarat finantatorul aradenilor, Nicolae Bara, pentru Onlinesport.
Nascut la data de 7 aprilie 1973, la Milano, Marco Delvecchio este unul dintre cei mai iubiti atacanti din Serie A. De altfel, a jucat intreaga lui cariera numai in campionatul italian, la echipe de top precum Inter Milano (1991-1992 si 1994-1995), Udinese (1993-1994) sau AS Roma (1995-2005). Cea mai buna perioada a avut-o pe Olimpico, unde a jucat un deceniu si a fost coleg cu bunii lui prieteni, Francesco Totti si Vincenzo Montella. Pentru nationala Italiei, a jucat de 14 ori si a marcat 3 goluri.
La data de 10 mai 2007, si-a reziliat contractul cu Ascoli, de comun acord cu formatia italiana. De atunci, este liber de contract, nereusind nici pana in ziua de azi sa isi gaseasca un angajament.




