Implineste la sfarsitul lunii noiembrie 30 de ani, iar cariera ei se indreapta mai mult spre teatru. Dar nu a rupt legaturile nici nu televiziunea, nici cu modelingul. Sunt destule firmele care prefera sa fie reprezentate de fosta „Zeita Fortuna” a Italiei, Francesca D”Auria. Si asta pentru ca frumoasa italianca a inteles perfect ca face parte din meseria ei sa isi intretina frumusetea. Desi, comoda fiind, activitatea fizica nu o atrage, mai ales gimnastica. A suplinit-o cu un stepper, care ii permite sa faca jogging fara sa iasa din casa. Dar are noroc de faptul ca in copilarie a facut gimnastica artistica si ritmica. Acum, poate „chiuli” cate o zi, fara ca organismul sa se resimta. Cat despre psihic, el se drege repede, si nu cu meditatii orientale sau yoga. Ajunge o ceasca de cafea cu lapte si stresul dispare.
Cu toate acestea, bruneta nu are o relatie perfecta cu propriul trup. „Depinde cum ma trezesc dimineata. Sunt zile in care sunt de-a dreptul incantata, sunt altele in care nu imi place nimic la mine. In orice caz, la imaginea mea tin: sunt una dintre femeile care adora complimentele, chiar daca este vorba despre fluieraturile admirative ale unei gasti de tineri”, spune Francesca. Starul TV nu crede in diete, nici in miracolele promise de cosmeticele de toate felurile… Cat despre a manca sanatos, cum recomanda medicii… ii este prea lene. Deh, cand te mentii in forma, iti permiti sa nu tii cont de recomandari!
Oricum, italianca se considera norocoasa, dupa tot ce i-a oferit viata. Desi nu a fost lipsita de probleme. Una dintre ele: scandalul in care a fost implicata acum cativa ani, cand s-a spus ca ar fi iubita – ulterior, chiar logodnica – presedintelui de atunci al RAI, Antonio Baldassare. „L-am cunoscut in timpul unei calatorii la New York. Mi-a marturisit ca este un admirator al meu. Abia cand ne-am intors in Italia mi-am dat seama ca, in realitate, i se aprinsesera calcaiele dupa mine. Il respectam pentru ca era presedintele institutiei la care lucram, dar l-am tinut la distanta. El, dimpotriva, a trambitat in cele patru zari ca s-a indragostit de mine. Fizic, nu am fost impreuna niciodata. Fara suparare, vorbim despre un om care are varsta bunicului meu”, a precizat fiica de carabinier nascuta la Palermo, dar care si-a petrecut adolescenta la Madrid, unde tatal ei fusese detasat.
Cat despre dragoste, nu isi face planuri de viitor si nu poate desena un portret robot al barbatului preferat. Important este sa o surprinda, sa aiba ceva al lui, chiar daca este cel mai frumos sau cel mai urat din lume. Dragostea este oarba si mai bine sa-i cedezi decat sa ai, peste ani, nostalgii. „Nu am idee cum voi fi peste un deceniu, dar stiu cum nu vreau sa ma vad: asaltata de regrete pentru toate oportunitatile de care nu am profitat in trecut”, marturiseste Francesca D”Auria, constienta ca si frumusetea se ofileste…





