Senso TV va emite doar pe Internet

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Senso TV va trece, incepand din martie-aprilie, pe Internet, urmand sa renunte la emisia pe cablu, ca urmare a faptului ca televiziunea a fost scoasa din pachetele RCS&RDS, a declarat pentru MEDIAFAX Andrei Garici, producator general al postului.

„Ne vom muta pe internet. Avem in lucru un proiect nou, pe care-l vom lansa in martie-aprilie. Senso TV va fi o televiziune pe internet, care va arata intr-un fel anume si nu va fi doar un site”, a spus Andrei Garici, precizand ca televiziunea va oferi in mediul online ce ofera si pe cablu, respectiv programe de sport extrem, muzica, teatru, film, cultura underground. „Grila pe care am inceput-o in luna octombrie va fi completata. Vom mentine emisiunile si vom adauga unele noi”, a spus Garici, precizand ca proiectul este in lucru. El a refuzat sa precizeze care va fi investitia in noua televiziune online.

Andrei Garici a spus ca proiectul de lansare a Senso TV pe internet a fost cauzat si de faptul ca pe 23 ianuarie televiziunea a fost scoasa din pachetele RCS&RDS. „RCS&RDS ne-a scos de pe cablu fara sa ne anunte, in urma cu doua saptamani. Contractul nostru cu operatorul era ca Senso TV sa fie retransmis gratuit in pachetul de baza. In urma cu cateva luni, am fost mutati in pachetul extra, mai la spate, dupa posturi precum Cosmos TV sau Flux TV, fara sa fim anuntati, deci ni s-a incalcat contractul. Acum am fost scosi din toate pachetele RCS&RDS. Am trimis o solicitare sa-i inrebam de ce au facut acest lucru, insa nu ni s-a raspuns”, a mai spus Andrei Garici.

In prezent, Senso TV mai este distribuit de o serie de cablisti independenti, in conditiile in care si UPC a renuntat in urma cu trei ani sa retransmita televiziunea. „Suntem intr-un proces cu cei de la UPC”, a spus Garici, refuzand sa comenteze. „Cum sa mentinem o televiziune daca nu este vazuta. Pot o suta de mii de abonati, spre exemplu, sa-mi acopere cheltuielile?”, a mai afirmat el.

Scoaterea Senso TV din pachetele RCS&RDS afecteaza si personalul televiziunii, celor circa 90 de angajati urmand sa li se rezilieze contractele. „In urma situatiei create, 96 de oameni au ramas pe drumuri. Contractele tuturor sunt in reziliere”, a mai spus Andrei Garici, precizand ca nu poate spune daca vreunul dintre angajati va fi folosit la proiectul online Senso TV.

Lansarea televiziunii online Senso TV va beneficia si de o campanie de promovare, ale carei detalii nu au fost stabilite inca, in momentul de fata purtandu-se negocieri cu cateva firme specializate.

Contactati de MEDIAFAX, reprezentantii RCS&RDS nu au oferit un raspuns pana la ora difuzarii acestei stiri.

Licenta audiovizuala a televiziunii Senso TV este detinuta de societatea SENSO TV SRL, al carei asociat unic este Anca Vlad, printre cele mai cunoscute femei de afaceri din Romania.

spot_img