Sute de oameni din orasul Dragasani s-au imbogatit inselandu-i pe clientii site-ului de licitatii eBay, carora le propun afaceri fictive, potrivit „The Sunday Times”. Escrocii au scos chiar si Primaria la vanzare pe eBay, dupa cum a recunoscut saptamana trecuta chiar primarul orasului. Potrivit jurnalistilor englezi care au facut si o ancheta la fata locului, schema clasica de inselatorie este „licitatia pentru a doua sansa”, in care escrocii il contacteaza pe un vizitator eBay care tocmai a pierdut un obiect la licitatie, oferindu-i alta sansa de a-l cumpara, fara a se supune regulilor site-ului insa. Escrocii isi conving victimele sa cumpere obiecte fictive folosind metode de plata ce nu le permit sa-si recupereze banii, explica publicatia britanica. Alte metode de frauda constau in spargerea conturilor de pe eBay si formularea unor oferte false gratie furtului de identitate. Iar talentul hackerilor mioritici a fost „recunoscut” chiar de Uniunea Europeana, care a acordat in ultimii trei ani fonduri de 150000 de lire sterline pentru „talente” din domeniul IT din Dragasani.





