Poarta 41 la pantofi si are ceva ce ochii nu pot percepe, dar subconstientul da. Numele ei este Sarah Mutch si nu putina lume considera ca face parte din viitoarea generatie de supermodele. Si asta in ciuda faptului ca nu este cuplata cu un nume sonor in SUA, ca acela al jucatorului de fotbal american Tom Brady, cum este cazul lui Gisele Bundchen si nici nu are o emisiune TV, ca alte modele. Nu. Pur si simplu, canadianca descoperita de faimosul vanator de talente Jeff Palffy, pe cand avea doar 13 ani si se plimba pe strazile din Vancouver, reusea, la vremea cand in Romania fetele capata buletin, sa realizeze primul pictorial pentru Vogue, la New York. Au urmat Cosmo, Elle… Si numarul se pierde.
Acum, Sarah este solicitata de marile firme si, devenind Guess-Girl, imaginea ei va fi cunoscuta in toata lumea. Iar la o inaltime de 1,80 metri, cu masuri de 91.5-63.5-94 sigur nu poti sa treci neobservata. Dar ea continua sa locuiasca la Vancouver, fara a ceda tentatiei de a straluci in orasele vedetelor. Sarah Mutch, frumoasa care a bifat deja doua aparitii TV, are armele la ea oriunde s-ar duce: un corp superb si un „nu stiu ce” care ii asigura succesul…





