Euro creste, cresc si ratele la banca. Acesta este calculul pe care si-l face fiecare roman care are un imprumut in euro atunci cand aude ca moneda europeana a mai muscat inca un pic din leu. Insa nu numai moneda unica europeana castiga teren in fata leului. Atat dolarul, cat si francul elvetian-monede in care se acorda credite in Romania, s-au apreciat semnificativ in aceasta perioada, chiar mai mult decat euro. De departe, cei mai castigati din acest punct de vedere sunt romanii care au salarii in lei si s-au imprumutat tot in moneda nationala deoarece platesc aceleasi rate. Un calcul simplu arata ca, de la inceputul acestui an, cel mai mult a crescut francul elvetian, urmat de dolar si apoi de euro.
Spre exemplu, cursul oficial comunicat de BNR al francului elvetian a crescut cu 7,57%, atingand ieri valoarea de 2,3570 lei ? nivel la care a mai fost cotat la inceputul lui 2006. Tot de la inceputul acestui an s-au apreciat considerabil dolarul american (5,88%) si euro (4,62%). Statisticile arata ca creditele in franci elvetieni sunt din ce in ce mai solicitate. Intr-un singur an, Volksbank a creditat peste 16.000 de persoane in franci elvetieni, valoarea medie a imprumuturilor acordate depasind cu putin 38.000 de euro.
Potrivit bancii, cele 631 milioane de euro acordate sub forma de credite in franci elvetieni reprezinta 36% din totalul imprumuturilor.
Pierderi importante si la dolar
Pentru un credit de 160.000 franci elvetieni (100.000 euro) luat pe 30 de ani, rata lunara poate fi cuprinsa intre 910 si 1250 de franci elvetieni, aceasta variind in functie de banca si tipul de credit. Daca in decembrie echivalentul celor doua rate era de aproximativ 1.915 lei, respectiv 2.630 de lei, pentru aceleasi rate s-ar fi platit ieri 2.145 lei, respectiv 2.946 lei. Altfel spus, clientul ar fi platit in plus intre 230 si 316 lei .
Lucrurile stau la fel si in cazul celor care au credite in dolari americani. Pentru un credit de 15.000 de dolari ce se intinde pe 4 ani, rata lunara maxima poate ajunge pana la 433 de dolari, in conditiile in care DAE este de 20,16%. Platiti la cursul oficial al zilei de 21 decembrie 2007, cei 433 de dolari valorau 1053,66 lei, in vreme ce ieri echivalentul ratei in moneda nationala era de 1117,61, ceea ce insemna un plus de aproape 64 de lei. In ceea ce priveste euro, la o rata lunara de 300 de euro, in decurs de o luna plusul care trebuie platit se apropie de 60 de lei.
Analistii pariaza pe leu
Cat priveste evolutiile viitoare ale acestor monede, analistii sunt la fel de sceptici ca si in cazul euro. Acestia sustin ca nu se poate vorbi de stabilitatea niciunei valute in conditiile in care moneda nationala este cea care se depreciaza. „Francul elvetian este o moneda stabila doar pentru cei care castiga in moneda respectiva. Leul este cel care cade in momentul de fata, instabilitatea monedei nationale se transfera catre toate celelalte monede”, a precizat analistul economic Ilie Serbanescu.
Totodata, acesta i-a sfatuit pe cei ce vor sa se imprumute pe termen lung si foarte lung sa nu ia in calcul varianta creditelor in euro daca castiga in lei, cu toate ca Romania ar putea trece la euro peste sase ani. Explicatia data de Serbanescu este aceea ca „partea cea mai grea” a creditului este in primii ani, astfel contand mai putin faptul ca se vor plati mai multe rate in euro dupa adoptarea monedei unice.
De aceeasi parere este si Radu Gratian Ghetea, presedin?tele Asociatiei Romane a Bancilor, care recomanda romanilor sa se imprumute in valuta in care realizeaza veniturile. „In con?ditiile actuale, si aici nu ma refer numai la ce s-a intamplat in ultimele zile, eu recomand sa se imprumute in valuta in care castiga, altfel se expun riscului valutar care a demonstrat in repetate randuri ca poate crea mari neplaceri”, a concis acesta.





