Guvernul de la Roma a anuntat ca renunta la decretul de lege care faciliteaza expulzarea cetatenilor europeni, adoptat la scurt timp dupa uciderea Giovannei Reggiani. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul a precizat insa ca Ministerul de Interne lucreaza la un nou decret-lege.
Documentul va fi dezbatut si supus aprobarii in sedinta de guvern din 28 decembrie, cu trei zile inainte de termenul la care ar expira prevederile actualei legi. Noul text va permite expulzarea cetatenilor comunitari care constituie un pericol, impiedicand si revenirea in Italia a romanilor expulzati deja.
Potrivit presei italiene, in cazul in care noul decret nu va fi adoptat pana la 31 decembrie, toti cetatenii europeni care au fost expulzati ar putea avea dreptul sa revina in Italia. Anularea actualului act a fost decisa de Guvernul italian dupa ce presedintele Giorgio Napolitano a semnalat mai multe erori in forma finala, in special in ce priveste normele antidiscriminare.
Decretul de lege privind expulzarea cetatenilor comunitari a intrat in vigoare la 2 noiembrie, dupa adoptarea sa in Consiliul de Ministri, si a fost adoptat de Senat, dar are nevoie de aprobarea ambelor Camere ale Parlamentului pentru a deveni lege. Documentul in baza caruia zeci de romani au fost expulzati pana acum a provocat tensiuni intre Roma si Bucuresti si a declansat o adevarata dezbatere in organismele comunitare. Comisia Europeana a insistat asupra faptului ca expulzarea strainilor care sunt cetateni europeni nu poate fi decat individuala si trebuie sa poata face obiectul unui recurs.





