„Avem astazi si maine intrunirea Consiliului European cu o agenda bogata si as mentiona din agenda cateva teme care sunt foarte importante pentru noi in Romania. Presedintele Consiliului, domnul Tusk, va prezenta „agenda liderilor” – agenda sefilor de stat si de guvern, o agenda care arata cand si cu ce teme ne vom intalni noi pana inclusiv in 2019 pentru a face Uniunea mai performanta, mai buna. Pe noi ne intereseaza foarte mult aceasta chestiune, pentru ca in prima parte a 2019 noi avem presedintia Consiliului Uniunii Europene si cu siguranta ne vom implica pentru a avea rezultate foarte bune. Am convenit cu domnul Tusk sa avem o intalnire informala pe 9 mai, Ziua Europei 2019, in Romania, mai exact o intalnire care se va desfasura la Sibiu si va fi ultima intalnire unde probabil vom trage anumite concluzii in ceea ce priveste viitorul Uniunii, agenda strategica, cum spunem noi”, a declarat presedintele la inceputul reuniunii de la Bruxelles, potrivit Agerpres.
Iohannis nu a mentionat daca tot atunci va avea loc Summit-ul UE de la Sibiu, din 2019, reafirmand doar ca acest eveniment este o oportunitate pentru tara noastra. „Daca putem sa serbam Ziua Europei cu un summit in Romania, cred ca este un lucru extraordinar de bun”, a aratat presedintele.
Klaus Iohannis a subliniat ca o a doua chestiune foarte importanta care va fi discutata la Bruxelles se refera la evaluarea rezultatelor negocierii pe Brexit, unde „deocamdata cel putin vesti incurajatoare nu sunt”.
„In concret, nu cred ca la aceasta intalnire vom fi in situatia sa spunem ca putem sa intram in faza a doua. Insa, ceea ce ne intereseaza pe noi foarte mult – drepturile cetatenilor europeni din Marea Britanie, deci si a romanilor care traiesc acolo – sunt o tema care se pare ca este destul de bine cu deschidere tratata din ambele parti”, a adaugat seful statului roman.
In privinta Turciei, a reamintit Klaus Iohannis, se discuta de multa vreme statutul de aspirant al acestei tari la Uniunea Europeana.
„In afara de asta, am gasit prin negocieri destul de complicate o intelegere cu Turcia in privinta migratiei. Intelegerile cu Turcia trebuie sa continue, Turcia este un partener important si pentru Uniunea Europeana si pentru Romania si trebuie sa gasim cele mai …





