Apartament in bloc sau casa la curte? – este intrebarea care sta pe buzele tuturor romanilor care vor sa investeasca intr-o noua locuinta. Casa pe pamant a fost dintotdeauna idealul de locuinta al majoritatii oamenilor, in special al acelora care au trait de cand se stiu la bloc si care doresc foarte tare sa-si schimbe stilul de viata. Totusi, apartamentul ramane optiunea numarul 1 pentru cei care duc o viata foarte activa si care nu petrec foarte mult timp la domiciliu. Insa, casa la curte ofera mai multa intimidate, spatiu, in special pentru recreere.
Fara indoiala, apartamentul presupune niste costuri de intretinere mult mai mici, comparativ cu o casa la curte. De asemenea, cei care nu sunt adeptii activitatilor gospodaresti pe care le implica viata intr-o casa la curte, se vor simti mult mai bine intr-un apartament. Analizand cele doua stiluri de viata, fiecare dintre ele este atragator intr-un fel sau altul.
„Ţinand cont de evolutia preturilor terenurilor, pentru un dezvoltator de proiecte imobiliare este mult mai avantajos – din punct de vedere financiar – sa construiasca un ansamblu rezidential de blocuri decat un complex de vile. La achizitionarea unei teren, dezvoltatorul are in vedere sa amortizeze costul investitiei, dar si sa obtina un profit satisfacator, iar acest lucru nu este posibil decat prin obtinerea unei suprafete construite cat mai mari. Dezvoltarea pe verticala este regula care dicteaza acum in noile constructii pentru ca este cea mai profitabila”, afirma Monica Marin, Partner Manager EuroMetropola. Totusi, exista si investitori care pun foarte mare pret pe latura estetica a unei constructii noi. Din aceasta categorie fac parte cei care sfideaza regulile pietei si dezvolta ansambluri rezidentiale de vile, care ofera un grad mai ridicat de confort viitorilor proprietari si sentimentul de intimitate si libertate.
Acest tip de dezvoltatori sunt mai rar intalniti in Romania, dar exista si se adreseaza in general unei anumite categorii de clienti, cu resurse financiare peste limita medie. „Un exemplu foarte interesant in acest sens este acela al unui nou proiect pe care compania EuroMetropola il promoveaza acum in exclusivitate: este vorba despre un complex rezidential de 15 vile cu structura S+P+2E+M ce ofera un total de 64 de apartamente care se vor vinde individual. Este solutia pe care au gasit-o acesti dezvoltatori pentru a oferi viitorilor proprietari un mix echilibrat intre facilitatile oferite de o casa la curte si cele oferite de un apartament.
Acest proiect, intitulat sugestiv SOLARIA, este amplasat langa noua zona rezidentiala Baneasa, foarte aproape de padure si de Gradina Zoologica. Intimitatea noilor locatari este asigurata de distributia a numai un apartament pe fiecare nivel. Accesul la fiecare etaj se va realiza cu ajutorul liftului. Pretul locuintelor porneste de la 150.000 euro (1400 euro/mp). In ceea ce priveste finantarea, in calitate de agent exclusiv al proiectului, EuroMetropola va oferi potentialilor clienti consiliere in vederea identificarii celor mai bune surse de finantare Termenul de finalizare a complexului a fost fixat pentru luna decembrie a anului viitor, urmand ca pana la sfarsitul anului 2009, proiectul sa se extinda prin dezvoltarea unei zone cu spatii comerciale”, explica Monica Marin.
In cadrul complexului SOLARIA exista 3 tipuri de vile:
– 6 vile cu apartamente de 3 camere (158 mp; loc de parcare si boxa de 39 mp incluse in pret)
– 8 vile cu apartamente de 4 camere (170 mp + loc de parcare si boxa de 42 mp incluse in pret)
– 1 vila (P+2+M) cu 2 apartamente pe etaj (de 3 si 4 camere).
Diana Metiu International ? Real Estate PR Agency ? 0722 60 25 60




