Presedintele Traian Basescu a dat asigurari, luni, la lansarea candidatilor PD pentru PE, ca referendumul privind votul uninominal va avea loc.
Basescu le-a amintit democratilor ca a avut discutii cu partidele pe tema votului uninominal si a modificarii legii electorale inca din luna februarie si ca parlamentarii, reprezentanti ai acestor partide si-au asumat adoptarea si trimiterea ei spre promulgare pana la sfarsitul lunii iunie.
„Suntem in octombrie si acest lucru nu s-a intamplat”, a spus Basescu , dupa care a amintit ca in luna martie a cerut Parlamentului „avizul consulativ”.
„L-am primit si tot nu s-a intamplat nimic. Au stiut foarte bine ca toate procedurile de declansare a referendumului sunt indeplinite”, a spus Basescu.
El a tinut sa sublinieze ca nu poate fi pacalit de gesturile parlamentarilor legate de introducerea votului uninominal prin modificarea legii electorale.
„Astazi aflam ca peste noapte comisia de cod electoral a dat aviz, deci proiectul de lege poate merge in cele doua Camere, ba aflam ca parlamentari furiosi cer primului-ministru sa-si asume raspunderea. Nimeni nu ma poate pacali pe mine si pe romani. Va asigur ca va fi referendum”, a spus Basescu, declaratia sa fiind primita cu apaluze indelungi de catre audienta.
El a adaugat ca nu vede de ce, cu ocazia euroalegerilor, romanii nu se vor pronunta si asupra votului uninominal. Şeful statului le-a garantat celor prezenti ca va propune romanilor „o varianta de vot uninominal fara compromisuri”.
„Unii spun: ?Şi ce daca va fi referendum. Nu se va indeplini majoritatea de jumatate plus unu din electoratul cu drept de vot, tot noi scriem legea?. Eu vreau sa se stie ca cei care gandesc ca legea se va scrie tot cum vor ei sunt intr-o mare greseala”, a spus Basescu. El a mai declarat ca romanii isi deleaga suveranitatea doar temporar parlamentarilor si presedintelui.
„Romanii isi manifesta suveranitatea in doua momente: alegeri si referendum”, a spus Basescu.
El a adaugat ca nimeni si nimic nu poate modifica nici macar in nuanta dreptul romanilor de a decide asupra clasei politice si asupra modului in care isi aleg reprezentantii.
Biroul Politic Central al PNL a decis, luni, ca Guvernul sa-si asume raspunderea pe legea privind introducerea votului uninominal, a anuntat vicepresedintele liberal Crin Antonescu, mentionand ca majoritatea covarsitoare a populatiei doreste o schimbare a sistemului electoral.
Termenul acordat de seful statului Parlamentului pentru a trimite la promulgare legea votului uninominal expira luni.
Comisia pentru elaborarea Codului electoral a finalizat, marti, legea de introducere a votului uninominal, raportul comisiei fiind adoptat cu 9 voturi „pentru” si o abtinere, din partea UDMR, astfel ca actul normativ va fi trimis la Senat pentru a intra in dezbatere.





