Perii pline de par, instrumentar pentru manechiura sau aparate de ras murdare. Asa arata unele dintre saloanele de coafura si frizeriile din Prahova.
Ultimul control al Oficiului pentru Protectia Consumatorului Prahova a scos la iveala neregulile din unitatile de infrumusetare existente in judetul nostru. In primul rand, agentii economici nu afiseaza programul de functionare, serviciile prestate si tarifele aferente acestora. ?Periile de par se foloseau la zeci de clienti fara sa fie curatate, la fel se intampla si cu mantalele puse pentru protectia hainelor clientului. Instrumentarul utilizat la manechiura-pedichiura era murdar, desi ar fi trebuit sa fie sterilizat dupa fiecare persoana. Am gasit si produse cosmetice si sticlute de oja pe care nu era mentionata data expirarii?, ne-a declarat Victoria Balaban, director adjunct OJPC Prahova. In plus, lenjeria curata era pastrata in acelasi dulap cu cea folosita, parul nu era strans separat de gunoiul menajer, nu se efectua testul de siguranta la vopseaua de par. De exemplu, la SC Igiena Lux SCM Ploiesti sterilizatorul era defect, iar prosoapele pentru clienti erau murdare. Pentru neregulile constate, inspectorii OJPC au sanctionat unitatile de coafura si frizerie cu amenzi in valoare de peste 300 de milioane de lei vechi.
Iritatii si alergii
Potrivit medicilor, prin folosirea instrumentarului de curatat unghiile se pot transmite o serie intreaga de boli, printre care se numara si SIDA. Nefiind sterilizate, aceste ustensile care intra in contact cu sangele unui client cu probleme de sanatate pot fi sursa de infectare a altui client. De asemenea, de la lotiunile pentru par si cremele pentru tratament facial expirate pot aparea tot felul de afectiuni ale pielii.
Reglementari inculcate
Potrivit noilor reglementari, cabinetele trebuie sa aiba sala pentru asteptare, grup sanitar si un spatiu pentru curatarea instrumentelor de lucru. La acest capitol, trebuie spus ca nu se mai pot folosi doar aparatele cu ultraviolete, ci neaparat si cele cu cuart, care sterilizeaza instrumentarul de lucru.
Monalisa Serban
Publicat in editia din data de: 03-10-2007





