Nu dati navala pe site-urile agentiilor de turism, ca nu o sa gasiti niciun charter de Halkidiki. Catre idilicele plaje din nordul Greciei, tzatziki-ul racoritor, usor usturoiat, si caracatita la gratar nu se zboara decat la rasul asfaltului, cu mici turbulente la punctele vamale Giurgiu-Ruse sau Makaza, dupa noroc. Exista zboruri de linie, care fac circa doua ore pana in Salonic, dar, daca punem la socoteala cele 1,5h – 2h pentru check-in si boarding, transferul de la aeroport la hotel si pretul ce graviteaza in jurul valorii de 300 euro/ persoana, masina este charter-ul perfect pentru vacanta in familie sau cu prietenii.
O fi distractie la Mamaia sau in alte statiuni de pe la noi, iar All Inclusive-ul bulgaresc, mai aproape, dar, cel putin pentru cei care cauta relaxare, plaje si apa cu tente exotice, obiective turistice cu radacini antice, peisaje care iti alimenteaza romantismul reprimat de activitatile cotidiene si gusturi mediteraneene, nordul Greciei este cea mai la indemana varianta. De insule, nici nu mai vorbim.
Din Bucuresti pana in Halkidiki sunt aproximativ 650 – 700 km, in functie de varianta aleasa, distanta ce poate fi parcursa linistit in opt, noua ore. Iar, daca sub pedala se afla un BMW 530d xDrive, fie el si vechiul model (F10), care inca se mai gaseste pe la dealeri cu reduceri extrem de interesante, sau un vehicul echivalent, timpul poate scadea spre sapte ore (adica, cu 2h – 3h mai mult decat Constanta – Bucuresti, duminica seara). La destinatie ajungi fresh, relaxat si gata sa te arunci in valurile Marii Egee, in timp ce un Mythos rece te asteapta in frapiera de langa sezlongul gratuit.
Care e cel mai bun drum spre Grecia
Exista doua variante principale. Cel mai scurt drum si cu cei mai putini kilometri de mers prin Bulgaria pentru turistii din jumatatea de est a Romaniei care aleg Thassos, „Insula de smarald”, sau plajele din regiunea cunoscuta sub numele de Halkidiki este Giurgiu – Veliko Tarnovo – Haskovo – Makaza – Egnatia Odos/A2/E90, autostrada care brazdeaza nordul Greciei pana la Marea Ionica. Makaza este, insa, un punct de frontiera mic, cu doua ghisee, si se pot forma cozi interminabile, mai ales in weekend. Daca aveti sansa de a fi informati din timp despre situatia de la Makaza, puteti ocoli prin Svilegrad, dar mai mergeti vreo 100 km in plus.
A doua varianta, care are cam aceeasi lungime (+/- 20-30 km), este prin Sofia – Kulata – Serres – Drama si inteapa Egnatia Odos/A2/E90 in apropiere de Agion Oros, bratul „sfant” al peninsulei pe care se afla Muntele Athos si renumitele manastiri. Drumul este mai aglomerat si cu risc mai mare de radare, dar, per ansamblu, este „Ok”, mai ales ca dupa Sofia bulgarii au terminat autostrada pana aproape de granita Greciei. Singura problema ramane zona Sofia, unde se lucreaza la centura, GPS-ul nu prea ajuta, iar indicatoarele, daca exista, le vezi cand treci de ele.
Cum in ultimii 16 ani am batut de peste 30 de ori drumurile catre Grecia, initial, am vrut sa zbor cu „Charter-ul de Halkidiki” prin Makaza, pentru ca drumul nu prea trece prin apropierea multor orase mari, cu risc sporit de radare, iar, in general, nu prea este aglomeratie. M-am razgandit, insa, pentru ca de aceasta data aveam si un „copilot” de patru anisori, care m-am gandit ca nu rezista sa mearga non-stop, chiar daca i-au placut butoanele si luminitele din BMW 530d xDrive. Iar pe varianta Makaza nu sunt prea multe benzinarii cu toalete sau popasuri frumos amenajate.
Caii de autostrada si puterea de sosea
Recunosc, m-am indragostit de Grecia, de ritmul anti-orar al localnicilor, care la 11.00 isi beau frappe-ul si mijesc dezaprobator ochii daca le ceri ceva, iar, la 23.00, ii vezi distrandu-se cu intreaga familie la o taverna, de modul in care grecii stiu sa te faca sa te simti bine pe banii tai, de cand drahma era inca la putere si faceam 12h – 14h, cu autocarul, pana in Paralia Katerini. In paranteza, intre timp, zona s-a romanizat cam mult, ajungand un fel de Eforie. Dar plaja dintre Paralia Katerini si Olympic Beach sau cea din Platamonas sunt superbe, iar Meteora e aproape.
Revenind la caprele noastre (fac o branza feta extraordinara), cei aproape 1.700 km parcursi alaturi de BMW 530d xDrive mi-au reconfirmat, pentru a „N”-a oara, ca herghelia de sub capota are o legatura directa cu confortul, siguranta si placerea de a conduce. xDrive-ul a fost doar un bonus, in lipsa zapezii sau a carosabilului ud. Da, poate si cei 190 CP ai unui 520d ar fi fost suficienti. Dar, la limita.
Pe autostrada, poti rula linistit cu 120 – 150 km/h si cu un 518d. Chiar si cu un „516d Efficient Dynamics”, in trei pistoane, daca ar exista. Insa, pe sosea trebuie sa depasesti. Iar pentru a depasi fara urma de stres, fara a fi nevoit sa stai incordat in spatele TIR-ului cu 80 – 90 km/h si sa calculezi sapte integrale pe secunda pentru a scoate nasul, ai nevoie de reprize, de cuplu, putere si o cutie de viteze impecabila. Cum spuneam, am batut de peste 30 de ori drumurile catre Grecia, dar relaxat si fresh n-am ajuns decat cu trei masini, BMW 530d xDrive (258 CP / 1.885 kg), BMW 325 Xi (E46 – 192 CP / 1.500 kg) si Volvo 850 T5 break (225 CP / 1.545 kg), cu puncte-bonus pentru 530d xDrive, pentru tehnologia imbarcata, suspensia activa, ce face un compromis perfect intre confort si sportivitate (mai putin in modul „Comfort +”, in care masina pluteste prea lin si netru), si pentru „imperecherea” impecabila a cutiei automate, cu opt trepte, cu motorul. Nu sunt fan automate, stiti, dar acesteia n-am ce sa-i reprosez. Iti citeste stilul din pedala, de parca ar avea un glob de cristal. Si cand simti ca nu te-a ghicit, e sufiecient sa-i dai o padela peste ceafa si face exact ce-i ceri, chiar daca e vorba de trei inferioare, pentru a …
