Premiera in istoria politicii romanesti: parlamentarii PSD si ALDE si-au demis propriul guvern prin motiune de cenzura. Balanta a fost inclinata de Grupul Minoritatilor.
Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Grindeanu a trecut de Parlament cu 241 de voturi „pentru” si zece impotriva, premierul fiind demis. Pentru aprobarea motiunii de cenzura erau necesare 233 de voturi. Votul a fost secret cu bile. Informatiile de la varful PSD indica faptul ca motiunea a avut 228 de voturi din PSD – ALDE si 13 din Grupul Minoritatilor. La nivel oficial, liderii PSD sustin ca au majoritate. Deputatul Lia Olguta Vasilescu a sustinut ca PSD si ALDE ar fi avut 234 de voturi iar sapte au provenit din partea minoritatilor.
Victoria la limita a taberei Dragnea a fost posibila dupa o mobilizare fara precedent a social-democratilor. Pe hartie, PSD si ALDE au 246 de parlamentari insa Liviu Dragnea s-a temut pana in ultimul moment de faptul ca unii social-democrati vot vota pentru tabara Ponta- Grindeanu. Din acest motiv, Dragnea le-a cerut parlamentarilor PSD si ALDE sa voteze cu bilele la vedere. Dragnea a trimis in sala trei oameni care sa supravegheze votul – Marian Neacsu, Mihai Fifor si Cladiu Manda. Fiecare din cei trei s-a asezat in locatii diferite, pentru a superviza votul. La motiunile anterioare, PSD avea un singur om care supraveghea votul.
Partidele din opozitie – PNL, USR si PMP – au decis sa nu participe la vot, dar si-au luat masuri de precautie. Liberalii au fost in sala dar nu au votat, in timp ce USR si PMP nici nu au participat la lucrari. Florin Roman (PNL) a filmat votul iar Mihai Gotiu (USR) a verificat inainte de vot daca urnele sunt goale si, ulterior, si-a luat notite in timpul votului. In cele din urma, niciun parlamentar din Opozitie nu a votat motiunea PSD. A votat Octavian Goga, care insa isi anuntase, deja trecerea de la PMP la PSD.
Tradari pe ultima suta de metri
Cum parlamentarii Opozitiei nu au votat, batalia s-a mutat in interiorul taberei PSD- ALDE (246) si al Grupului Minoritatilor (17). In ciuda masurilor de precautie luate de Dragnea si Tariceanu, tabara PSD-ALDE a pierdut o serie de voturi. In PSD si ALDE s-au inregistrat cateva absente, iar cel putin 15 parlamentari din coalitie si-au ascuns votul. In PSD se stia, deja, ca exista in jur de 12 sustinatori ai lui Grindeanu, in special din judetele Timis si Caras-Severin.? Au fost si de parlamentari care au anuntat, ieri, ca vor vota impotriva motiunii de cenzura. A fost cazul fostului ministru al Sanatatii, Nicolae Banicioiu (PSD) si de deputatul Remus Borza, care urmeaza sa fie exclus din ALDE. In cele din urma motiunea a trecut cu 228 de voturi din PSD si ALDE si 13 din Grupul Minoritatilor.
Sedinta plenului de ieri a parut o reuniune a PSD in format extins, cu cativa invitati din Opozitie. Liviu Dragnea a luat loc la prezidiu pentru a conduce sedinta, in timp ce Sorin Grindeanu, Victor Ponta si Augustin Jianu, au luat loc in banca Guvernului.
CEX PSD cu public
Liderul PSD Liviu Dragnea si Sorin Grindeanu s-au atacat la scena deschisa, desi pana acum doua saptamani seful PSD parea multumit de premier. Grindeanu a explicat ca a acceptat sa fie premier pentru ca Dragnea i-a promis sa fie prietenul sau, motiv pentru care a acceptat si ministrii propusi de seful PSD. El s-a plans ca a fost debarcat pe baza unui raport de evaluare „intocmit de un singur om (Darius Valcov n.r.)”.? Ca la orice sedinta a PSD, teoria conspiratiei a fost la loc de cinste, Liviu Dragnea vorbind despre presupusa implicare a serviciilor secrete, invocand chemarea la DNA a doi lideri PSD – Adrian Tutuianu si Niculae Badalau – si faptul ca autorul raportului de evaluare „a fost luat cu mascatii de acasa”.a”Legat de Sistem , ce lupta a avut Dragnea cu Sistemul in aceste luni, in …





