Vizita in Germania are loc in contextul in care in acest an se implinesc 50 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice la nivel de ambasada, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea si parteneriatul in Europa dintre Romania si Germania, precum si 10 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, a transmis Administratia Prezidentiala.
Presedintele Klaus Iohannis va avea intrevederi, luni, cu presedintele Frank-Walter Steinmeier si cu cancelarul Angela Merkel, iar la finalul discutiilor cu Merkel va avea loc o declaratie comuna de presa.
De asemenea, Presedintele Klaus Iohannis va participa, in calitate de invitat de onoare, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului si expulzarii, care va avea loc la Berlin, la Muzeul Istoric German, in 20 iunie. Cu aceasta ocazie, Iohannis va sustine principala alocutiune din cadrul ceremoniei.
Presedintele Klaus Iohannis va mai participa, in cadrul vizitei, la sediul Ambasadei Romaniei la Berlin, la doua momente simbolice. …





