In asteptarea intalnirii de vineri cu presedintele Donald Trump, Klaus Iohannis si-a afirmat in repetate randuri fata de parteneriatul trans-atlantic.
Seful statului roman a insistat, in intalnirile de la Washington, ca Romania se bazeaza pe alianta cu SUA si nu exista alternativa la NATO. „Tara mea e cea mai pro-americana tara din Uniunea Europeana. Peste 70% dintre romani, conform sondajelor, au sentimente pozitive fata de SUA si asta se traduce in actiuni concrete”, a spus Iohannis, in alocutiunea sustinuta in cadrul dezbaterii „20 Years After – The Relevance of the Romanian – U.S. Strategic Partnership in the Current International and Security Context”, organizata de Heritage Foundation.
In plus, potrivit sefului statului roman, relatiile economice au „un potential ridicat de dezvoltare”, o forma eleganta pentru a spune ca investitiile SUA in Romania sunt inca relativ reduse. La 31 decembrie 2015, investitiile americane in Romania ocupau locul 12, cu aproximativ 2,40% din totalul investitiilor straine directe.
NATO: „Cea mai puternica alianta din istorie”
Presedintele Iohannis nu a lasat nici un dubiu in ceea ce priveste aranjamentele de securitate ale Romaniei. „Regiunea conteaza pe continuarea angajamentului SUA pentru securitatea ei. Pentru noi, sprijinul SUA inseamna securitate, prosperitate, libertate, democratie si, nu in ultimul rand, garantia ca Romania nu se va intoarce intr-o sfera de influenta estica”, a spus el.
Tot in cadrul dezbaterii organizate de Heritage Foundation – un think tank conservator care a contribuit, in 2016, la alcatuirea echipei Trump – Iohannis a afirmat clar ca nu exista alternativa la NATO. „Romania a sustinut o cooperare stransa NATO-UE, pe baza complementaritatii. Nu exista alternativa la cea mai puternica si de succes alianta din istorie. UE poate contribui semnificativ construirea de capabilitati sprijinind cercetarea si dezvoltarea in zone precum securitatea cibernetica si energetica. O angajare mai substantiala a aliatilor europeni in apararea comuna nu trebuie sa duca la slabirea legaturii transatlantice”, a declarat seful statului.
Klaus Iohannis a amintit ca Marea Neagra are un rol de „pivot” pentru securitatea transatlantica, iar flancul estic al NATO trebuie intarit intr-o maniera unitara, de la nord la sud, pe toate cele trei componente – terestra, aeriana si maritima.
„NATO trebuie sa continue sa-si sprijine partenerii, precum Ucraina, Georgia si Moldova. Acest lucru este esential pentru asigurarea securitatii si stabilitatii in Vecinatatea Estica”, a mai spus Iohannis.
Rusia, dialog „bazat pe descurajare”
In conditiile in care noua administratie de la Casa Alba a dat semne ca ar dori sa refaca relatia cu Rusia, Iohannis a vorbit la Heritage Foundation si despre modul in care Romania vede legaturile cu statul condus de Vladimir Putin. „In est, Rusia incearca sa isi creeze propria sfera de influenta prin forta, prin invadarea Georgiei, anexarea ilegala a Crimeii si militarizarea sa …




