Conducerea CEC Bank va fi schimbata

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Statutul CEC Bank urmeaza sa fie modificat pana in luna septembrie, data la care ii expira avizul acordat de Banca Nationala a Romaniei actualului presedinte al CA si director al bancii, Radu Gratian Ghetea, astfel incat statutul sa corespunda prevederilor legale, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul Ministerului Finantelor.
Conform actualului statul al CEC Bank, functia de presedinte al CA si de director al bancii poate fi detinuta de o singura persoana, in prezent cele doua postui fiind detinute de Radu Gratian Ghetea.
Conform Ordonantei de urgenta nr. 99/2006, daca institutia de credit opteaza pentru sistemul unitar de administrare, in conformitate cu legislatia aplicabila societatilor comerciale, conducerea acesteia este delegata de catre consiliul de administratie la cel putin doi directori. Daca insa merge pe sistemul dualist de administrare, directoratul este format din cel putin trei membri.
Directorii institutiei de credit sau, dupa caz, membrii directoratului trebuie sa exercite exclusiv functia pentru care au fost numiti, cu exceptia directorilor institutiei de credit care a optat pentru sistemul unitar de administrare, care pot fi si administratori, si a situatiei in care persoana in cauza indeplineste alte functii in cadrul entitatilor aflate in acelasi perimetru de consolidare prudentiala cu institutia de credit.
„Pentru acest lucru este nevoie de o decizie a AGA. Urmeaza nominalizarea persoanelor care vor ocupa cele doua functii: de presedinte al CA si de director al bancii. Actualului presedinte al CEC Bank ii expira, in septembrie, avizul acordat de BNR, iar pentru prelungirea acestuia, este necesara o solicitare din partea actionarului majoritar, respectiv al Ministerului Finatelor Publice, CEC Bank fiind o banca cu capital de stat. Ministerul Finantelor nu intentioneaza sa faca o astfel de cerere. Sigur, schimbari vor fi la nivelul intregii conduceri a bancii”, au precizat sursele mentionate.
Citeste si ING Bank face angajari. Iata …

spot_img