Un nou studiu realizat arata ca, desi aproape sase din zece (58%) consumatori casnici din Romania sunt preocupati de costul facturilor la energie, 43% nu iau masurile necesare pentru a gestiona mai eficient incalzirea locuintei. Studiul Honeywell „Obiceiuri privind incalzirea locuintei”, realizat pe un esantion de peste 800 de proprietari de locuinte din intreaga tara, arata ca 40% dintre acestia sunt nevoiti sa prioritizeze economiile in detrimentul mentinerii nivelului de confort, prin limitarea gradului si frecventei cu care isi incalzesc locuintele.
Aproape jumatate (46%) dintre respondenti au declarat ca energia pe care o utilizeaza este facturata in baza unui consum estimat. Dintre acestia, majoritatea (53%) au spus ca inregistreaza in mod regulat datorii in conturile de energie si sunt nevoiti sa realizeze plati suplimentare dupa sezonul de incalzire. Acest lucru reprezinta costul aditional pe care consumatorii trebuie sa il achite pentru a mentine temperatura potrivita in locuinta pe parcursul iernii.
„Acest studiu ne arata ca incalzirea locuintei poate fi foarte costisitoare, in special pe timp de iarna, iar pentru multe gospodarii, nevoia de a reduce valoarea facturilor primeaza in fata confortului familiei”, a declarat Gelu Olteanu, Director Vanzari Environmental & Energy Systems in cadrul Honeywell. „In timp ce multi proprietari de locuinte depun eforturi pentru a-si spori eficienta energetica, un procent semnificativ de gospodarii nu aplica bunele practici pentru a-si gestiona obiceiurile referitoare la incalzire intr-un mod mai eficient, pentru a reduce consumul de combustibil. De exemplu, prin utilizarea unui termostat modern, inteligent, oamenii pot mentine mai usor temperatura ideala in locuinta si pot reduce facturile – cu pana la 40%* in cazul sistemului nostru evohome.”
Constientizarea bunelor practici de eficienta energetica este redusa
Studiul? arata ca peste un sfert (26%) dintre respondentii romani au fost nevoiti in trecut sa imprumute bani de la prieteni ori familie, sa apeleze la un card de credit sau la un imprumut bancar pentru a-si achita facturile de incalzire; dintre acestia, unu din cinci (22%) spun ca se afla des in aceasta situatie.
Cu toate acestea, 37% dintre respondenti nu folosesc un termostat pentru a controla in mod eficient temperatura din locuinte, in timp ce 59% nu au capacitatea de a controla temperatura separat in fiecare camera. Printre cele mai frecvente cauze ale risipei de combustibil se numara fluctuatiile de temperatura din locuinta si incalzirea unor parti din casa care nu sunt folosite. Patru din zece respondenti (40%) care pot controla temperatura din fiecare camera aleg sa nu faca acest lucru deoarece este prea dificil sau consuma prea mult timp. Acest lucru sugereaza ca unii proprietari de locuinte au doar posibilitatea de a ajusta manual fiecare calorifer si nu le pot controla centralizat, printr-un termostat inteligent.
„Studiul? confirma faptul ca un numar mare de …





