Dupa trei zile de dezbateri asupra a aproximativ 140 de pagini de amendamente, 650 alesi ar trebui sa adopte, intr-o prima lectura, un proiect de lege care sa confere premierului Theresa May competentele de a lansa procedura de divort de Europa, la sapte luni si jumatate dupa referendumul la care majoritatea britanicilor a votat pentru separarea de UE.Proiectul de lege, inaintat Parlamentului, dupa ce guvernul a fost constrans de catre Curtea Suprema de Justitie in luna ianuarie sa ceara votul forului legislativ pentru declansarea procedurii de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeana, va fi apoi examinat de Camera Lorzilor. In caz de amendament, documentul se va intoarce la deputati.Adoptarea definitiva a textului nu va interveni decat peste cateva saptamani, dar Theresa May a reiterat ca ea va declansa inainte de 31 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri de iesire din UE, potrivit Agerpres.Pentru a reprima orice revolta in randurile majoritatii conservatoare, primul ministru a promis marti ca Parlamentul se va pronunta privind conditiile Brexit inainte de rezultatul final al negocierilor intre Londra si Bruxelles. Dar guvernul …





