Noua adminstratie americana a presedintelui Donald Trump a transmis ca strategia sa pentru protejarea locurilor de munca ale americanilor va incepe cu retragerea din acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), la care au aderat 12 state, informeaza Reuters.
Intr-un comunicat transmis de Casa Alba imediat dupa investirea lui Trump se subliniaza ca SUA vor „avea o pozitie severa impotriva statelor care incalca acordurile comerciale si ii afecteaza in acest proces astfel pe lucratorii americani”.
Conform comunicatului, Trump vrea renegocierea unui al acord comercial, Acordul Nord-American de Comert Liber (NAFTA), care a fost semnat in 1994 de catre SUA, Canada si Mexic.
„Prea mult timp americanii au fost fortati sa accepte acorduri comerciale care pun interesele initiatilor si elitei de la Washington deasupra barbatilor si femeilor care muncesc din greu in aceasta tara”, se arata in comunicat.
„Prin urmare, orasele industriale au vazut cum fabricile si locurile de munca bine platite se muta in strainatate, in timp ce americanii se confrunta cu un deficit comercial tot mai mare si cu o baza de productie devastata”, mai subliniaza Casa Alba.
Comunicatul arata ca ar putea fi folosite „acorduri dure si corecte” privind comertul pentru a creste economia americana si a aduce in apoi in America milioane …





