Rezolutia privind statul de drept in Romania, adoptata cu amendamente de Parlamentul European UPDATE

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

UPDATE: Rezolutia referitoare la statul de drept in Romania a fost adoptata marti, cu amendamente, de Parlamentul European. Documentul a inregistrat 473 de voturi „pentru”.?
PE se declara „profund preocupat de revizuirea legislatiei judiciare si penale din Romania, indeosebi din cauza posibilitatii ca aceasta sa duca la subminarea structurala a independentei sistemului judiciar si a capacitatii acestuia de a combate eficient coruptia din Romania, precum si la slabirea statului de drept”, se arata in rezolutie, redactata de reprezentanti ai grupurilor politice din legislativul comunitar.De asemenea, documentul „condamna interventia violenta si disproportionata a politiei in timpul protestelor de la Bucuresti din august 2018”.In plus, rezolutia „invita autoritatile romane sa instituie garantii prin care sa asigure o baza transparenta si legala pentru orice tip de cooperare institutionala si sa evite orice ingerinta care deregleaza mecanismele de verificare si de echilibrare” si „solicita intarirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informatii”.Eurodeputatii „indeamna autoritatile romane sa contracareze orice masuri care ar dezincrimina coruptia” si „sa aplice strategia nationala anticoruptie” si „recomanda cu fermitate reconsiderarea legislatiei privind finantarea, organizarea si functionarea ONG-urilor in ceea ce priveste potentialul sau de a avea un efect de intimidare asupra societatii civile, precum si in contradictie cu principiul libertatii de asociere si dreptul la viata privata si de a o alinia pe deplin” cadrului UE.Nu in ultimul rand, eurodeputatii „indeamna Parlamentul si Guvernul Romaniei sa puna in aplicare pe deplin toate recomandarile Comisiei Europene, ale GRECO si ale Comisiei de la Venetia si sa se abtina de la orice reforma care ar pune in pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenta sistemului judiciar”.De asemenea, legislativul comunitar „indeamna la purtarea unui dialog constant cu societatea civila si subliniaza ca trebuie abordate chestiunile mentionate mai sus pe baza unui proces transparent si incluziv” si „incurajeaza solicitarea din proprie initiativa a avizelor Comisiei de la Venetia cu privire la masurile legislative in cauza inainte de aprobarea lor definitiva”.Dezbaterea premergatoare rezolutiei a avut loc pe 3 octombrie, in plenul Parlamentului European, la discutii participand premierul Viorica Dancila si prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Potrivit draftului rezolutiei, Parlamentul European indeamna Parlamentul si Guvernul Romaniei sa puna in aplicare pe deplin toate recomandarile Comisiei Europene, ale GRECO si ale Comisiei de la Venetia si sa se abtina de la orice reforma care ar pune in pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenta sistemului judiciar. De asemenea, eurodeputatii invita Comisia Europeana ” sa monitorizeze actiunile intreprinse de autoritatile romane pe baza recomandarilor”. Totodata, Legislativul european condamna „interventia violenta si disproportionata” a fortelor de ordine in timpul protestelor de la Bucuresti din august 2018. Tot astazi, urmeaza sa fie prezentat raportul MCV care, potrivit unor surse, va fi mai dur pentru Romania decat pentru Bulgaria. Executivul comunitar va arata ca Romania a indeplinit doar doua din cele 12 recomandari (referitoare la Sistemul Prevent al Agentiei Nationale de Integritate si Agentia Nationala a Bunurilor Indisponibilizate) si va adauga alte recomandari extrem de dure.
UPDATE: Negocieri de ultim moment in cazul rezolutiei PE pentru Romania: 18 amendamente depuse la textul anuntat
Potrivit?draftului rezolutiei, Parlamentul European:
„1.??subliniaza ca este de importanta fundamentala sa se asigure respectarea deplina a valorilor europene comune enumerate la articolul 2 din TUE si sa se garanteze drepturile fundamentale prevazute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
2.??este profund preocupat de revizuirea legislatiei judiciare si penale din Romania, indeosebi din cauza posibilitatii ca aceasta sa duca la subminarea structurala a independentei sistemului judiciar si a capacitatii acestuia de a combate eficient coruptia din Romania, precum si la slabirea statului de drept;
3.??condamna interventia violenta si disproportionata a politiei in timpul protestelor de la Bucuresti din august 2018;
4.??invita autoritatile romane sa instituie garantii prin care sa asigure o baza transparenta si legala pentru orice tip de cooperare institutionala si sa evite orice ingerinta care deregleaza mecanismele de verificare si de echilibrare; solicita intarirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informatii;
5.??indeamna autoritatile din Romania sa se opuna masurilor care ar duce la dezincriminarea coruptiei in randul functionarilor de stat si sa aplice strategia nationala anticoruptie;
6.??recomanda insistent sa se reconsidere legislatia privind finantarea, organizarea si functionarea ONG-urilor in ceea ce priveste potentialul acesteia de a intimida societatea civila si de a intra in conflict cu principiul libertatii de asociere si cu dreptul la viata privata; considera ca aceasta legislatie trebuie aliniata pe deplin la cadrul UE;
7.??isi exprima profunda ingrijorare fata de restrictiile politice aplicate libertatii presei si fata de propunerile legislative care ar incrimina denigrarea Romaniei in strainatate si ar reintroduce defaimarea in Codul Penal;
8.??indeamna Parlamentul si Guvernul Romaniei sa puna in aplicare pe deplin toate recomandarile Comisiei Europene, ale GRECO si ale Comisiei de la Venetia si sa se abtina de la orice reforma care ar pune in pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenta sistemului judiciar; indeamna la purtarea unui dialog constant cu societatea civila si subliniaza ca trebuie abordate chestiunile mentionate mai sus pe baza unui proces transparent si incluziv; incurajeaza solicitarea din proprie initiativa a avizelor Comisiei de la Venetia cu privire la masurile legislative in cauza inainte de aprobarea lor definitiva;
9.??solicita guvernului roman sa coopereze cu Comisia Europeana in conformitate cu principiul cooperarii loiale prevazut de tratat;
10.??isi reitereaza regretul cu privire la decizia Comisiei de a nu publica Raportul UE pe 2017 privind combaterea coruptiei si invita cu insistenta Comisia sa isi reia fara intarziere exercitiul anual de monitorizare a luptei impotriva coruptiei in toate statele membre; invita Comisia sa elaboreze un sistem de indicatori stricti si de criterii uniforme usor aplicabile, pentru a masura nivelul coruptiei din statele membre si pentru a evalua politicile anticoruptie ale acestora, in conformitate cu Rezolutia Parlamentului din 8 martie 2016 referitoare la raportul anual pe 2014 privind protejarea intereselor financiare ale UE
11.??sustine cu fermitate un proces regulat, sistematic si obiectiv de monitorizare si de dialog, cu participarea tuturor …

spot_img