Pe fratii Nichifor Boca (35 de ani) si Constantin Boca (33 de ani) i-am intalnit la o actiune Repatriot, la sediul Bancii Nationale, in Bucuresti. Venisera din Anglia, unde, in ciuda tineretii lor, au dezvoltat afaceri de milioane de lire sterline pe an. Construiesc si renoveaza case pentru englezi. Cele mai multe, in centrul Londrei.
Prima impresie, cand ii vezi, este ca sunt doi tineri care cauta de lucru. Subtirei, cuviinciosi, aparent timizi, isi tradeaza buna-crestere de la tara, din satul lor bucovinean. Par prea tineri pentru a da de lucru altora. Dar chiar asta fac: au deja sute de angajati, iar expansiunea continua. Au reusit la Londra, de ce n-ar reusi si in Romania?
Doi baieti din Botosana
Undeva, in codrii Bucovinei, se afla un sat deluros, cu case traditionale si oameni asezati. Se numeste Botosana si e plasat in triunghiul Suceava – Radauti – Gura Humorului. Arheologii au descoperit aici asezari umane inca din epoca bronzului, iar istoricii au stabilit prima atestare documentara in anul 1575, pe vremea domnitorului Petru Schiopul.
Din Botosana au plecat in lume fratii Nichifor si Constantin Boca. Primul a facut-o Costi, in 2002, pe cand avea 19 ani. Abia terminase liceul, dar invatase deja sa faca bani. Prea putin insa pentru ambitiile sale: voia sa cucereasca lumea. Se simtea sufocat intre granitele unei tari care nu reusea sa iasa din prizonieratul unor mentalitati paguboase.
Fratele sau Nichifor l-a urmat cinci ani mai tarziu, in 2007. Avea 26 de ani si ambitia enorma de a reusi in lumea larga, pentru a se intoarce candva puternic, sa-si ajute satul. Si, poate, chiar tara.
Radacinile. Evadarea
Povestea emigrarii celor doi Boca o spune fratele cel mic, Costi. El e aventurierul familiei, el a deschis drumul spre Europa.
„Suntem patru frati, eu sunt cel mai mic. Am plecat din tara de nevoie. Am copilarit intr-o comuna draga noua, Botosana, situata la 30 de kilometri de Suceava si la 32 de Radauti. Am muncit pe cont propriu. Am inceput cu negustoria, in anii „90, pe la 12 ani. Vindeam fructe si legume, impreuna cu tatal meu. Majoritatea fructelor le aveam din livada noastra, dar mai si colectam de la alti producatori. Faceam bani frumosi. Pe la 17 ani, un vecin din satul meu a venit cu o mie si ceva de kilograme de pere. Fara sa ma consult cu tata, am cumparat toate perele. A fost primul risc major pe care mi l-am asumat. Le-am vandut apoi la pret dublu, profit 100%, in mai putin de o saptamana. Am aflat apoi ca nu s-au facut morcovii in Ardeal, in zona Cluj – Dej – Gherla. Am cumparat morcovi din Vatra Dornei, apoi de prin Botosani – Dumbraveni, Dorohoi -, si i-am trecut muntii, vanzandu-i rapid, cu un castig bun.
Faceam bani, dar ma simteam ca intr-o cusca. I-am spus fratelui meu: daca as sti ca tot ce exista in Romania ar fi al meu, dar n-o sa pot iesi in afara granitelor, nu as accepta nicio secunda sa raman. Era un foc in mine, voiam sa vad lumea. Romania era inca izolata si mult ramasa in urma. Era prea mult negativism aici.
Intr-o dimineata de miercuri, in 2002, am luat decizia sa plec. Toate marile decizii din viata mea le-am luat pe moment. Marti seara, cativa prieteni au venit pe la mine, eu gateam, am luat masa impreuna. Mi-au spus ca a doua zi pleaca in Vest. Miercuri, taica-miu era plecat la o piata, avusesem o cearta scurta cu el. Au venit prietenii sa-si ia ramas-bun. Unul mergea in Portugalia, altul in Angliaa?? Le-am zis: „Merg si eu cu voi!”. Unul mi-a oferit 100 de euro, altul – cel din Anglia – 200 de euro, bunica altuia mi-a dat o geantaa?? de la magazin am luat ceva mancare pentru druma?? Am plecat cu microbuzul, care mergea pana in Portugalia. N-am spus nimanui din familie ca plec. Nici lui tata, care, cand s-a intors de la piata, nu m-a mai gasit. A aflat de la vecini. Am mers si eu in Portugalia, cu unul dintre consateni. Dupa un an, m-am mutat in Franta, apoi in Spania si, in fine, in Anglia, unde sunt si acum.
In 2007 am deschis un restaurant in Radauti, in 2008 am infiintat o firma de inchirieri auto, Auto Boca rent–a-car, avem sedii in toata tara. Desi niste investitii foarte naive – aveam putin peste 20 de ani -, aceste afaceri m-au adus mai aproape de familie. Traversam o perioada in care simteam ca ma instrainez, dar cred ca Dumnezeu a avut un scop cu mine: sa ma aduca mai aproape de familiea”.
Mica Bucovina din Londra
Stafeta povestirii o preia Nichifor Boca, fratele cel mare.
„Am plecat in aprilie 2007, in Anglia, unde Costi se afla deja. Din zona noastra, din Bucovina, s-a plecat foarte mult, mai ales dupa anul 2002. Se formase deja o cultura migrationista, in special catre tarile Europei de Vest. In timpul facultatii nu m-am gandit ca voi emigra, dar in 2007, la invitatia lui Costi, am decis sa plec. Cred ca a fost o decizie inspirata.
In anul 2004, cand mi-am dat teza de licenta, subiectul tezei a fost „Migratia romanilor. Ce trebuie facut”. Nimic nu e intamplator.
Costi a fost cu ideea de a deschide o firma de constructii in Anglia, chiar atunci, in 2007. El de mic a avut darul asta, al afacerilora?? Suntem subcontractori ai unor firme mari, facem lucrari mai ales in centrul Londrei. Afacerea a mers foarte bine inca de la inceput, a evoluat rapid, s-a ajuns la cateva zeci de angajati, apoi la cateva sutea?? Acum avem peste 250 de angajati, majoritatea romani. Cei mai multi sunt prieteni, ii cunosteama?? oameni de suflet, din satul nostru sau din satele vecine, s-au adus unii pe altii. Comunitatea bucovinenilor din Marea Britanie este imensa. Suceava e judetul cel mai bine reprezentat numeric, dar si ca afaceri, in special in constructii. Putem vorbi azi de o comunitate „transnationala”, romani care sunt legati in egala masura si de tara de origine – Romania, si de cea de emigratie – UKa”.
Costi da amanunte de manager grijuliu: „Ne bucuram ca-i putem plati bine. Un muncitor bun, calificat, castiga 140 de lire sterline pe zi, din care se retin taxele de 20%… asta inseam-na cam 110 lire sterline in mana, deci peste 2.000 pe luna. Sunt oameni care castiga si 4.000 de lire sterline!a”
Nichifor: „Constructiile au mers bine, iar salariile au crescut. Cererea a fost mult mai mare decat forta de munca. In Marea Britanie este un deficit de un milion de locuintea”.
Costi: „Acum, bucuria e si mai mare, pentru ca o buna parte dintre cei care au inceput cu noi – fostii nostri angajati, parteneri – si-au facut propriile firme. Desi sunt la un nivel mai mic decat noi, incep si ei sa creasca. La inceput au fost, poate, mici tradari, dar eu ma bucur pentru ei. Sunt mandru ca noi, o comuna cu 3.000 de oameni din Bucovina, avem in Londra vreo 520 de firme in constructii – mai mici sau mai mari. Nu-i percepem ca pe o concurenta, piata constructiilor e uriasa in Londra. Ne-am adaptat la piata, am restructurat firma, avem si niste investitii imobiliare.a”
6 + 1 verisori.?Sapte copilasi din neamul Boca, intre 2 si 10 ani, intra in viata prin poarta unei mari metropole
La numai 35 de ani, Nichifor Boca este deja un model de viata. Are cinci copii, semn ca nu a devenit prizonierul afacerilor. „Principalul merit este al sotiei mele, Cristina, ea se dedica total copiilor, se ocupa de cresterea si educatia lor. Ne ajuta si mama-soacraa”.
Cei sase copii, in ordine, sunt: Emanuel, Nectarie, Maria, Arsenie, Ecaterina si Alexie. Cel mai mare, Emanuel, are 10 ani; mezinul Alexie – 2 ani. Nume precum Nectarie si Arsenie – nume de sfinti – vorbesc despre deschiderea spre biserica a sotilor Boca.
„Identitatea nationala se pastreaza aici prin credinta si prin limba. Biserica e locul principal de intalnire al romanilor. Au inceput demersurile de a se construi in apropierea Londrei o manastire romaneasca. E nevoie si de gradinite, si de scoli cu predare in limba romana pentru a transmite copiilor cultura romana si valorile nationale. Comunitatea romaneasca din Marea Britanie e inca tanara, la inceput de drum. Numara peste 500.000 de oameni, majoritatea asezati in Londra – cam 350.000a”, spune Nichifor Boca.
Fratele sau, Constantin, are un copil de doi ani, Filip. Astfel, sapte copilasi din neamul Boca, intre 2 si 10 ani, intra in viata prin poarta unei mari metropole: Londra. Candva, unii dintre ei se vor intoarce in Bucovina.
Civism. Despre vot si alti demoni
Fratii Boca nu-si abandoneaza dimensiunea civica. Voteaza si ii indeamna si pe altii sa mearga la vot.
Costi Boca: „O vreme am crezut ca votul nostru nu conteaza. Dar in 2009 si in 2014, la prezidentiale, ne-am mobilizat. Tin minte cozile din 2014. In Londra erau trei sectii de votare pentru cel putin 300.000 de romani. Am stat mai intai la coada de la Wembley, dar dupa o vreme am renuntat, pentru ca nu aveam nicio sansa. Am plecat la Kensington, la consulat, unde am stat cinci ore, impreuna cu sotia mea, care era insarcinata in luna a opta. Cinci ore in vremea ploioasa si rece din Londra, stand in picioare, in luna optaa?? Acea indarjire a oamenilor mi-a dat incredere ca vom castiga. Si am castigat! Am castigat, in primul rand, increderea ca votul nostru conteaza, ca noi suntem cei care decidema”.
Nichifor Boca: „E mare nevoie sa generam o noua clasa politica. Iar aceasta clasa politica trebuie sa vina din socie-tatea civila si din zona afacerilor, din randul celor care au facut cevaa”.
Initiativa. Operatiunea Repatriot
Repatriot este o actiune organizata la Bucuresti de trei entuziasti – Marius Bostan (fost ministru al Comunicatiilor), Dragos Atanasiu (Eurolines) si Felix Patrascanu (Fan Courier).
Costi Boca: „Despre Repatriot am aflat prin Felix Tataru, un bun prieten, un om cu suflet, pe care-l apreciem. Ne cunoastem de cativa ani, avem acelasi duhovnica”.
Umbra Brexit-ului
Costi Boca …
