Fostul secretar de stat a pierdut alegerile prezidentiale, ale caror rezultate sunt contabilizate stat cu stat, dar la nivel national Clinton a obtinut pana in prezent cu 400.000 de voturi mai mult decat adversarul sau, potrivit rezultatelor provizorii publicate de presa americana, potrivit Agerpres.
O picatura de apa la scara celor 130 de milioane de buletine de vot introduse in urne, dar care ii permite sa se mandreasca ca a fost preferata de mai multi alegatori. Circa 60,4 milioane de americani au ales-o, fata de 60 de milioane care l-au preferat pe Donald Trump.
Intr-un sufragiu direct, fosta Prima doamna ar fi fost aleasa deci la Casa Alba (48% fata de 47%).
Dar in SUA, numarul electorilor – atribuit in fiecare din cele 50 de state si al caror numar variaza in functie de populatie – determina victoria finala. Astfel, California, statul cel mai populat, asigura 55 de electori invingatorului.
In virtutea acestui fapt, Donald Trump a terminat cursa, castigand 290 de electori fata de Hillary Clinton, care obtinuse sufragiile a 228 de electori. Ar fi fost necesare 270 de mandate, adica majoritatea celor 538 puse in joc pentru a accede la Biroul Oval.
„Aceasta pune o problema: in ce masura sistemul nostru este democratic?”, se intreaba Robert Schapiro, profesor de stiinte politice la Universitatea Columbia din New York. Daca regula „o persoana=un vot” este un pilon al democratiei, sufragiul indirect intr-un tur modifica datele, potrivit acestuia.
Acest sistem „slabeste principiul egalitatii politice”, a declarat sambata la CNN si Douglas McAdam, profesor de sociologie la Universitatea Stanford.
„Intr-un sistem de electori, fiecare vot nu cantareste mai mult decat altele. Voturile in statele-cheie, care sunt sase si decid alegerile, conteaza clar mai mult decat voturile in statele favorabile democratilor sau republicanilor”, explica sociologul.
Denuntand aceasta situatie, o petitie lansata pe site-ul Change.org – si semnata pana sambata de circa 3,5 milioane de persoane – cere Colegiului electorilor care se va reuni la 19 decembrie sa aleaga ca presedinte nu pe Trump, ci pe Clinton.
Din punct de vedere tehnic aceasta ar fi posibil, dar in realitate respectiva cerere are putine sanse de castig, pentru ca electorii sunt alesi cu grija de catre partidele carora le raman loiali. Votul lor este o simpla formalitate.
Electorii ar putea sa o aleaga pe Clinton cu riscul de a plati „o mica amenda”, estimeaza initiatorii petitiei, care il considera pe Trump „inapt sa guverneze”.
Donald Trump …





